Page 140 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt
P. 140

9 IUNIE
Ce mai ai de făcut apoi?
„...oricine cere capătă...” (Luca 11:10).
Cere dacă nu ai primit. Nu există nimic mai greu decât să ceri. Noi tânjim cu adorare după anumite lucruri și chiar suferim atunci când dorinţele noastre nu se împlinesc, încă până când nu ajungem la limita disperării, nu vom cere. Sentimentul că nu avem realitate spirituală este cel care ne determină să cerem. Ai cerut vreodată ceva din adâncul insuficienţei și sărăciei tale absolute? „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu...” (Iacov 1:5), dar asigură-te că într-adevăr îţi lipsește înţelepciunea înainte de a o cere. Tu nu îţi poţi produce realitate spirituală oricând dorești. Cel mai bun lucru pe care poţi să-l faci odată ce realizezi că nu ai realitate spirituală este să Îi ceri lui Dumnezeu Duhul Sfânt, bazându-ţi cererea pe promisiunea lui Isus Hristos (vezi Luca 11:13). Duhul Sfânt este Cel care face ca tot ceea ce a făcut Isus pentru tine să fie real în viaţa ta.
„... oricine cere capătă...” Asta nu înseamnă că nu vei primi dacă nu ceri, ci înseamnă că până când nu vei ajunge în punctul în care să ceri, nu vei primi de de la Dumnezeu (vezi Matei 5:45). Să poţi primi înseamnă că trebuie să intri în relaţia unui copil al lui Dumnezeu, și atunci vei putea pricepe și aprecia din punct de vedere mental, moral și cu o înţelegere spirituală că aceste lucruri vin de la Dumnezeu.
„Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înţelepciunea...” Dacă îţi dai seama că îţi lipsește ceva, acest lucru se datorează faptului că ai intrat în contact cu realitatea spirituală – nu îţi pune din nou ochelarii de cal ai raţiunii. Termenul a cere înseamnă de fapt „a cerși”. Unii oameni sunt suficient de săraci încât să manifeste interes faţă de sărăcia lor, iar unii dintre noi suntem suficient de săraci din punct de vedere spiritual încât să ne arătăm interesul. Cu toate acestea, nu vom primi niciodată dacă cerem având în minte un rezultat anume, pentru că cerem din pricina poftei noastre, nu din pricina sărăciei noastre. Un cerșetor nu cere din niciun alt motiv decât sărăcia sa dureroasă și de neînlăturat. Lui nu îi este rușine să cerșească – ferice de cei care sunt cerșetori în duh (vezi Matei 5:3).
10 IUNIE
Și apoi ce mai ai de făcut?
140


























































































   138   139   140   141   142