Page 82 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt

Ce anume te împiedică să vezi pacea lui Dumnezeu „în această zi”? Ai tu un dumnezeu ciudat – nu un monstru dezgustător, ci probabil o fire păcătoasă care îţi domină viaţa? În nenumărate rânduri s-a întâmplat ca Dumnezeu să mă pună faţă în faţă cu un dumnezeu ciudat din viaţa mea, la care știam că ar fi trebuit să renunţ, însă nu am făcut asta. Am trecut prin criza respectivă „ca prin urechile acului”, pentru ca mai apoi să descopăr că încă mă aflam sub controlul acelui dumnezeu ciudat. Înseși lucrurile care ar putea să îmi dea pacea sunt ascunse de ochii mei. Este un lucru șocant că putem să ne aflăm exact în postura în care Duhul lui Dumnezeu ar trebui să poată lucra absolut nestingherit în viaţa noastră, și cu toate acestea nu facem altceva decât să înrăutăţim situaţia, făcându-ne din ce în ce mai vinovaţi înaintea lui Dumnezeu.
„Dacă ai fi cunoscut și tu...” Cuvintele lui Dumnezeu de aici străpung inima, aducând în urma lor lacrimile lui Isus. Aceste cuvinte sugerează responsabilitatea noastră pentru propriile greșeli. Dumnezeu ne cere socoteală pentru lucrurile pe care refuzăm să le vedem sau nu putem să le vedem din cauza păcatului nostru. Și „acum, ele sunt ascunse de ochii tăi” pentru că niciodată nu I-ai predat niciodată în întregime firea ta. O, cât de profundă și nemărginită este tristeţea provocată de ceea ce ar fi putut să fie! Dumnezeu nu mai deschide niciodată ușile care au fost închise. El deschide alte uși, însă ne amintește că există uși pe care noi le-am închis – uși care nu trebuiau închise. Nu-ţi fie niciodată teamă atunci când Dumnezeu îţi readuce în minte trecutul. Lasă-ţi amintirea să își facă lucrarea în viaţa ta. Ea este un slujitor al lui Dumnezeu care își aduce mustrarea și durerea în inima ta. Dumnezeu va transforma ceea ce ar fi putut să fie într-o lecţie minunată prin care poţi crește în viitor.
4 APRILIE
Calea spre o credinţă permanentă
„Iată că vine ceasul... când veţi fi risipiţi fiecare la ale lui...” (Ioan 16:32).
În acest verset Isus nu îi mustra pe ucenici. Credinţa lor era adevărată, însă era răvășită și nefocalizată și nu era pusă în funcţiune în realităţile importante ale vieţii. Ucenicii erau risipiţi fiecare la treburile sale și aveau alte interese în afară de Isus Hristos. După ce avem parte de relaţia desăvârșită cu Dumnezeu, prin lucrarea de sfinţire a Duhului Sfânt, trebuie să ne exercităm credinţa în realităţile vieţii de zi cu zi. Vom fi risipiţi, nu în slujire, ci în goliciunea vieţii noastre,
unde vom vedea ruină și ariditate, ca să știm ce înseamnă moarte lăuntrică faţă de binecuvântările
82