Page 2 - Dragan Silviu Ioan
P. 2

DRĂGAN I.D SILVIU-IOAN
                                                                                         DREPT-IFR AN 1 GRUPA 1

                                                                                         SEEA-IE AN 1 GRUPA 1





                       Într-un sens mai restrâns putem defini drepturile personalității ca fiind
               ansamblul drepturilor fundamentale pe care fiecare ființă umană le are și care
               sunt inseparabile de persoana sa.

                       Analizănd origine drepturilor personalității putem constata că necesitatea
               acestor instrumente juridice a fost conştientizată în jurisprudenţă, teoria
               drepturilor personalităţii fiind răspunsul doctrinar, care a fost apoi reflectat şi de

               legiuitor.  Doctrina le califică ca “drepturi inerente calității de persoană umană
               care aparțin oricărui individ prin însuși faptul că este om (…) aceste prerogative
               aparțin oricărei persoane ca drepturi câștigate de la naștere”        (1)

                       Astfel, noţiunea şi teoria drepturilor personalităţii au fost opera doctrinei şi
               a jurisprudenţei, fiind conştientizate spre a fi puse în evidenţă abia la sfârşitul
               secolului al XIX-lea de şcoala germană, deşi primele implicaţii apar în faţa
               instanţelor franceze.În România unele dintre aceste drepturi își au originea în
               Convenția Europeană privind drepturile și libertățile fundamentale, altele

               în Constituția României.

                       Odată cu noul Cod civil român, drepturile personalităţii îşi găsesc o
               reglementare expresă ca gen şi specie în cadrul legislaţiei interne de drept civil,
               abordarea legiuitorului român fiind una de inspiraţie continentală, astfel încât
               acestea prezintă un caracter pronunţat nepatrimonial. Personalitatea la care fac
               referire aceste drepturi nu se reduce la noţiunea tehnică de personalitate juridică,
               în sensul de a fi subiect de drept. Ea vrea să spună mai mult, şi anume: persoana
               umană în totalitatea sa, în realitatea sa biologică, psihologică şi socială;
               ansamblul elementelor originale aparţinând persoanei, care îi conferă unicitate şi

               în raport de care fiinţa umană se găseşte într-o relaţie de stăpânire exclusivă.
               Drepturile personalităţii au deci ca bază protejarea persoanei în ceea ce constituie
               individualitatea sa şi care o deosebesc de orice altă persoană. Această persoană
               aici înfăţişată nu apare de o manieră abstractă, ci în unicitatea sa.        (2)

                       Drepturile personalității reprezintă așadar o instituție nou introdusă de
               codul Civil, prin Capitolul II - „Respectul datorat ființei umane și drepturilor ei
               inerente”, din Titlul II „Persoana fizică”, a Cărții I – „Despre persoane” din Codul
               Civil (articolele 58-81); Noțiunea de drepturi ale personalității apare în denumirea



            1 A.T. Tănase, Noul Cod civil. Persoana fizică. Despre familie, art. 1-186, art. 152-534. Comentarii și explicații, Ed.
            C.H. Beck, București, 2012, p. 71 apud T. Prescure, R. Matefi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed.
            Hamangiu, București, 2012, p. 301.

            2. B.Cristea, 2015, Respectul datorat fiinţei umane şi drepturilor ei inerente (drepturi ale personalităţii),Rezumat
            teza de doctorat,p.4-5)
   1   2   3   4