Page 14 - FOTBAL PAGINI ISTORIE 1909-2002
P. 14

Fotbal




              a calificat în optimile de finală ale competiției, unde  pe  teren  în  timpul  unui  meci  amical.  După  {tefan
              a  întâlnit  Italia,  de  care  a  fost  întrecută  cu  2–0,  Vrăbioru (la nici 24 de ani), un alt fotbalist divizionar
              părăsind  astfel  întrecerea.  Titlul  de  campioană  a  părăsește  acestă  lume  datorită  incom petenței  și
              Europei a revenit Franței (2–1 în finala cu Italia). În  nepăsării  celor  puși  să  vegheze  asupra  vieții  lui.
              cupele  europene,  echipele  noastre  au  avut  o   După 10 etape de campionat, Anghel Iordănescu
              compor tare  sub  orice  critică,  fiind  eliminate  încă  demisionează – după o serie de rezultate modeste
              din tururile prelimi nare, cu mici excepții (în jocurile  – de la conducerea tehnică a echipei „Rapid”, fiind
              cu formații cvasi-necu noscute pe plan internațional).  înlocuit  cu  Mircea  Rednic.  Turul  ediției  de
              Astfel „Dina mo”, în „Champions League”, a pierdut  campionat cu nr. 83, ultima din mileniul al doilea, s-
              în turul 2 preliminar cu 3–4 și 1–3 în confruntarea  a  încheiat  cu  „Steaua”  pe  poziția  de  lideră,
              cu   „Polonia”   Varșovia.   În   Cupa   UEFA,      „Petrolul” (marea revelație a întrecerii) pe locul II.
              „Universitatea”  Craiova  (1–1  și  0–1  cu  „Pobeda”  Semifinaliste ale Cupei României au fost declarate:
              Macedonia)  a  pără sit  din  preliminarii  com petiția.  „Dinamo”, „Petrolul”, „Rocar” și „Sportul Studen -
              „Rapid”  (3-0  și  0-1  cu  „Astarak”  Armenia)  a  mai  țesc”. „Naționala” condusă de Bölöni și-a încheiat
              disputat un meci dublu cu „Liverpool” (0-1 și 0-0),  programul  de  pregătire  al  anului  cu  o  dublă
              după  care  n-a  mai  apucat  să  intre  în  întrecerea  întâlnire,  3–2  și  2–3  cu  Algeria,  în  deplasare.  În
              propriu-zisă. O comportare ceva mai bună a avut,    ancheta finalului de sezon, organizată de revista de
                                                                        l
              în schimb, „Ceahlăul” Piatra Neamț, care în Cupa    specia itate   „Fotbal   plus”,   concluziile   au
              Intertoto  a  ajuns  să  intre  în  turul  3,  până  atunci  consemnat: cel mai bun antrenor din campionatul
              elimi nând pe „Trans Narva” (Estonia) cu 5–2 și 4–2,  intern,  Cornel  Dinu;  cel  mai  bun  antrenor  din
              pe „Mallorca” (Spania) cu 3–1 și 1–2, eliminată fiind  fotbalul internațional, Mircea Lucescu; cel mai bun
              de Austria cu 2–2 și 0–3. Revenit pe gazon, după    arbitru, Sorin Corpo dean; cel mai bun conducător
              retragerea de la cârma echipei naționale pe care a  de  club,  Eugen  Goicea  –  „Petrolul”  Ploiești;
              condus-o la turneul final al CM din Franța – 1998,  jucătorul-revelație,  Cristian  Chivu,  de  la    „Ajax”
              Anghel  Iordănescu  a  preluat  formația  giuleșteană  Amsterdam. La sfârșitul anului 2000, fotbalul nostru
              „Rapid”  începând  cu  ediția  de  campionat  2000-  reprezentativ,  mai  cu  seamă  la  nivelul  cluburilor,
              2001.  La  începutul  lunii  august,  Ladislau  Bölöni  aflat  într-un  relativ  regres,  se  găsea  în  fața  unei
              preia  de  la  Emeric  Ienei  frâiele  primei       chinuitoare întrebări hamletiene de „a fi sau a nu
              reprezentative cu care în toamna anului debutează   (mai) fi” în elita fotbalului interna țional. Greu de dat
              în  preliminariile  CM,  ediția  2002  din  Japonia  și  un răspuns în situația în care doar un miracol ar mai
              Coreea  de  Sud.  Primele  rezultate  ale  echipei  putea să ne ofere posibilitatea unei noi participări la
              naționale  nu  sunt  deloc  încurajatoare.  Mai  întâi  o  un turneu final al CM, cel din Japonia și Coreea de
              victorie chinuită, pe teren propriu, cu Lituania (1–0)  Sud,  din  anul  2002.  Uzura  firească  a  tricolorilor
              și apoi un eșec clar în deplasare, cu Italia (0–3). În  care au scris o pagină glorioasă în istoria soccerului
              Supercupa Europei, echipa „Galatasaray”, condusă    național, dar și fondul valoric din ce în ce mai sărac,
              de  Mircea  Lucescu  și  Gavrilă  Balint,  avându-i  în  datorită  interesului  scăzut  față  de  schimbul  de
              teren pe Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu, își     mâine, sunt principalele argumente care ne fac să
              adjudecă prețiosul trofeu (primul din palmaresul lui  înțelegem că a venit vremea (cam târziu desigur)
              Mircea Lucescu, al doilea cucerit de Hagi și Balint  unui nou început în viața fotbalului româ nesc, sub
              cu  „Steaua”,  de  Gică  Popescu  cu  „Barcelona”).  semnul unui imperativ de netăgăduit: „ÎNAPOI LA
              Două  evenimente  au  reținut  atenția  în  prima   VIITOR!”               *
              decadă  a  lunii  octombrie.  Mai  întâi,  Dumitru
              Dragomir a fost reales în funcția de președinte al      Anul 2001 a început cu o dispută aprigă pentru
              Ligii  Profesioniste  de  Fotbal,  învingându-și    postul  de  președinte  al  Comisiei  Centrale  a
                                         l
              contracandidatul,  Gino  Iorgu escu,  cu  scorul  de  Arbitrilor   (CCA).   După   variantele   Adrian
              11–5.  Cel  de-al  doilea,  trist,  din  păcate,  a  fost  Porumboiu,  Mircea  Neșu  și  Ion  Crăciunescu,  în
              decesul  dinamovistului  Cătălin  Hâldan,  înregistrat  cele  din  urmă,  postul  a  fost  ocupat  de  Nicolae
   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19