Page 5 - FOTBAL PAGINI ISTORIE 1909-2002
P. 5

Fotbal




              1970-1990,  pe  care  am  denumi-o  „drumul  spre   „Brăila”  în  același  an,  la  21  august;  înființarea  în
              înalta  societate”,  este  foarte  bogată  în  realizări,  Capitală  a  clubului  de  mare  perfor manță
              calea  spre  afirmarea  internațională  fiind  deschisă  „Luceafărul”,  care  a  reunit  cei  mai  buni  juniori  ai
              de  calificarea  și  partici parea  reprezentativei  țării  în  regim  de  cantonament  continuu,  în  cadrul
              naționale la turneul final al CM din Mexic, în 1970,  căruia  s-au  format  generațiile  cele  mai  valoroase
              cu o comportare onorabilă, după o absență de 32     din  istoria  fotbalului  nostru,  cu  o  contribuție
              de ani de la întrecerea celor mai bune echipe ale   decisivă la obținerea unor performanțe de excepție
              lumii.  Este  evenimentul  major  al  decadei  1970-  în anii următori. Primul conducător al noului club a
              1980, în care se înscrie și remarcabila perfor manță  fost antrenorul federal prof. C. Ardeleanu.
              a tricolorilor în Campionatul Europei inter-țări, unde  Decada  1981-1990  poate  fi  considerată  ca
              s-au calificat în sferturile de finală ale compe tiției,  fiind una de excepție din întreaga istorie a fotbalului
              fiind foarte aproape de semifinale, după o suită de  nostru în ce privește performanțele internaționale.
              trei jocuri cu Ungaria (1–1, 2–2, 1–2). Au fost ratate,  Seria marilor succese a fost deschisă de naționala
              în schimb, calificările la CM din 1974 (RFG) și 1978  de juniori care a cucerit medalia de bronz în 1981,
              (Argentina), precum și cele la turneele finale ale CE  la  CM  din  Australia,  jucătorul  Gabor  R.  fiind
              din  1976  (Iugoslavia),  1980  (Italia)  și  JO  de  la  desemnat  cel  mai  bun  fotbalist  al  turneului  și
              München  (1972),  Montreal  (1976)  și  Moscova     răsplătit cu „Balonul de aur”. Prima reprezentativă
              (1980). În compensație, pe plan internațional regi -  a ratat calificarea în turneul final al CM din Spania
              onal, România a câștigat, în 1974, Cupa Balcanică   în 1982, dar a obținut, în 1984, calificarea la turneul
              pentru echipele de tineret, iar în 1980 CB al senio -  final al CE din Franța. Alte două rateuri la limită s-
              rilor și titlul neoficial de campioană mondială pentru  au înregistrat pentru turneul final al CM din Mexic,
              echipele de surdo-muți, în 1977. Merită, de aseme -  în 1986 și turneul final al CE din Germania în 1988.
              nea, subliniată performanța jucătorului Dudu Geor -  În 1990 însă „naționala” noastră a reușit, după 20
              gescu,  câștigător,  în  1975  și  1977,  al  „Ghetei  de  de ani de așteptare, o nouă prezență la un turneu
              aur”, atribuită celui mai eficace fotbalist continental.  final al CM, cel din Italia, unde echipa condusă de
              Pe  linie  de  club,  „Steaua”  a  ajuns  pentru  prima  Em.  Ienei  și  C.  Drăgușin  a  depășit  pentru  prima
              oară în sferturile de finală ale Cupei Cupelor.     oară  faza  grupelor,  pierzând  cu  puțin  șansa  de  a
                  Întrecerile  din  cadrul  campionatului  intern  au  accede  în  sferturile  de  finală.  Performanțe
              fost dominate  de  „Dinamo”,  cu  patru  titluri  de  remarcabile au realizat juniorii tricolori calificați în
              campi oană, și de „Steaua”, cu trei trofee ale Cupei  turneele finale ale CE pe grupe de vârstă în 1981,
              României.  Sub  raport  organizatoric,  principalele  1983, 1986 (cu 2 echipe), 1988 și 1989, la care se
              evenimente care au avut loc între 1970 și 1980 au   adaugă  și  două  titluri  balcanice  în  1983  și  1989.
              fost:  înființarea  Colegiului  divizionar  A  (strămoșul  Mai   valoroase   decât   realizările   primei
              Ligii Profesi oniste de Fotbal), la 5 octombrie 1970;  reprezentative au fost cele ale echipelor „Steaua”,
              introducerea  cartonașelor  galbene  și  roșii,     „Dinamo” și „Universitatea” Craiova în competițiile
              începând cu etapa de campionat din 28 noiembrie     de  club  continentale.  Începutul  l-a  făcut
              1970;  apariția  unor  noi  cluburi  de  fotbal,  după  „Universitatea” Craiova, care a ajuns în semifinalele
              modelul  din  1968  al  FC  Argeș,  FC  „Petrolul”  Cupei UEFA, ediția 1982-1983. „Dinamo”, la rândul
              Ploiești,  FC  Bihor,  FC  Constanța,  FC  Galați,  FCM  său,  a  reușit  să  pătrundă  în  semifinalele  CCE,  în
              Reșița, FC „Sportul Studențesc” București, în 1972;  ediția  1983-1984;  după  care  a  urmat  „seria
              modificarea  sistemului competițional,  începând  cu  Steaua”, care în 1986 a cucerit CCE (2–0 cu CF
              ediția  de  campionat  1973-1974  în  următoarea    Barcelona după executarea loviturilor de la 11 m),
              formulă: o serie de 18 echi pe (în loc de 16) în Divizia  portarul  Duckadam  H.  intrând  în  Cartea
              A, trei serii a câte 18 echipe (în loc de 2 a câte 16)  Recordurilor și în legendă după cele 4 penalty-uri
              în Divizia B, 12 serii a câte 16 echipe (în loc de 8  apărate.  „Steaua”  s-a  mai  calificat  în  semifinalele
              serii a câte 14) în Divizia C; inaugurarea unor mari  CCE,  ediția  1987-1988,  și  în  finala  aceleiași
              stadioane,  precum  „Steaua”  la  9  aprilie  1974  și  competiții,  ediția  1988-1989,  și  a  câștigat
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10