Page 16 - CALUGARENII LUI MIHAI VITEAZU 2019
P. 16
Călugărenii lui Mihai Viteazul 17
aproape, dau o notă de „n-aş mai
pleca de aici!”
Cum să nu ne mire întârzâierea
la mese, ascultând cântece
macedonene, dar şi româneşti ale
trupei lui Topa, chiar şi a unor
ofițeri de rang înalt!
Nu putem decât să facem
urarea: Dă Doamne sănătate și
putere organizatorilor și ține-le
Doamne bunele obiceiuri!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
n
„Hora Unirii” în fața troiței Eroilor de la Cotul Donului
A performat apoi formația al Preoților, Învățătorilor și Primarilor gospodari“
corală „Mihai Viteazul” condusă
de domnul Dan Radovici, care a
impresionat prin interpretatrea
piesei „Avem o țară”.
Urmează un moment
impresionant: un grup de doamne
şi domnițe – în port național –
împarte flori şi diplome generalilor
prezenți, începând – bineînțeles –
cu veteranul veteranilor generalul
locotenent Ion Dobran.
Serbarea propriu zisă se
încheie cu o largă Horă a Unirii, în
care se prind mai toți participanții.
Manifestarea s-a încheiat
cu obişnuita „agapă”, îngrijit
pregătită de bucătăria mânăstirii,
de băieții lui Victor (spiriduşul fac
totum al prea cuviosului stareț) şi
cu ai domnului arhitect Adrian
Grigoriu. Cadrul pitoresc, istoric, Generalul-scriitor Radu Theodoru întreținându-se cu colonel dr. Simona Berbecar,
la umbra zidurilor mânăstirii şi șefa Clinicii pentru cosmonauți din cadrul Spitalului Militar Central,
cu murmurul apelor Neajlovului una dintre personalitățile marcante, participante fără o implicare activă