Page 161 - Et in Arcadia Ego -Mima
P. 161

educatie fizică cu o temă de management şi care stă
                         în funcţie de la pensionarea altuia la fel ca el. Nu l-

                         a clintit din funcţie nici CDR-ul, nici PSD-ul şi nici

                         Alinaţa. A contribuit prin funcţia pe care a avut-o la
                         influenţarea Comisiei care aproba doctorate, care

                         aproba conduceri de doctorate ori numiri pe posturi

                         de conferenţiari şi profesori.
                         Am uitat să precizez că localul despre care  am

                         amintit nu a fost niciodată folosit drept cămin ci ca

                         hotel pentru câţiva jucători de fotbal, uneori cu
                         nevestele, având şi o mică cantină.

                                   Vrând, nevrând, de-a lungul atâtor ani, eu şi

                         alţii ca mine, a trebuit să lucrăm, să colaborăm cu
                         oamenii din organizaţiile şi ministerele pomenite ;

                         aceştia au reprezentat de fapt conducerea sportului

                         românesc şi a învăţământului românesc. Desigur, la
                         începutul organizării sportului, ori a învăţământului

                         eram prea tânăr pentru a evoca acum întâmplări

                         survenite, de exemplu pe vremea OSP înfiinţat dacă
                         nu mă înşel prin 1944. Dacă o voi face mă voi baza

                         pe unele relatări ale celor care le-au trăit. Nu există
                                                                                                6
                         vreo istorie a acestor organizaţii ori ministere . În
                         continuare  ne vom folosi de  denumirile  actuale  şi

                         de siglele lor ; ANS pentru domeniul sportiv  şi

                         MEC pentru cel al învăţământului. S-au perindat,
                         indiferent  de denumirile respective la conducerea





                         6  Totuşi în lucrarea Enciclopedia educaţiei Fizice şi Sportului Românesc
                         se pot găsi o seamă de date interesante. Şi noi ne-am folosit de ea
                         (Bucureşti, editura ARAMIS, 2002, 4 volume)

                                                              159
   156   157   158   159   160   161   162   163   164   165   166