Page 72 - Et in Arcadia Ego -Mima
P. 72
control sever al conducerii facultăţii privind
respectarea unor prevederi ale legii.
Am în posesie o listă pe care nu o cred
completă şi care conţine 27 de cazuri care trebuie
multiplicate cel puţin cu doi. De exemplu, dintre
aceştia la date diverse au funcţionat ori
funcţionează pe post 13 cupluri. Dintre ele cel mai
recent este al fostului rector Ion Sabău care şi-a
adus soţia, profesoară de gimnaziu, direct pe postul
de lector universitar. Nu s-a mulţumit cu atâta dar a
adus-o în institut şi pe prietena soţiei.
Iată pe scurt povestea fostului rector S.I. şi a
soţiei sale S.E. În această calitate a ajuns suspect de
repede şeful comisiei de specialitate din cadrul
MEC care se ocupa cu aprobarea şi acordarea
titlurilor de doctor, conduceri de doctorat (căpătată
şi de el), precum şi acordarea gradelor didactice de
conferenţiar şi profesor. Ultima ispravă a fost
acordarea titlului de conferenţiar universitar
propriei soţii, care cu mult timp înainte fusese
blagoslovită cu titlul de doctor, în ciuda faptului, că
asemenea practici erau ilegale şi imorale. Funcţia
de care am amintit a deţinut-o tăind şi spânzurând
până hat departe şi după anul 2004, adică după
terminarea mandatului de rector. Amândoi au trecut
cu arme şi bagaje la Facultatea de Educaţie Fizică şi
Sport din cadrul Universitaţii Spiru Haret unde
hălăduiesc şi astăzi.
70