Page 14 - alergam pentru sanatate
P. 14
Silviu Dumitrescu
CUVÂNT ÎNAINTE
Cu ani în urmă, într-o bisericuţă de lemn din Băile
Felix, un preot, în predica lui, spunea că şi atunci când
poţi face un bine şi nu-l faci, este un păcat.
Astfel am socotit că ar fi un păcat dacă o experienţă
căpătată în mai bine de 50 de ani de antrenorat nu aş
împărtăşi-o şi altora, după cum, păcat ar fi dacă ai
rămâne nepăsător la faptul că suntem ţara europeană cu
cei mai puţini practicanţi ai mişcării, ai sportului pentru
sănătate, pentru toţi. Şi această constatare a fost făcută
de un institut străin pe baza unei anchete la care cetăţenii
noştri au dat răspuns, unii jenându-se să declare că nu
fac mişcare... Iar efectul acestei situaţii de desconside-
rare a efectelor benefice ale sportului se oglindeşte, după
cum este şi firesc, în faptul că suntem ţara din Europa
care are cea mai scăzută speranţă de viaţă şi cel mai
mare procent (64 %) al accidentelor cardiovasculare, ca
să nu mai vorbim de alţi indici de sănătate sau statistici
de fumători sau consumatori de alcool care ne situează
printre primii. Or, una din cele mai eficiente şi rapide
soluţii de îndreptare a acestei situaţii precare este sportul
şi în special jogging-ul, alergarea pentru sănătate.
Pentru aceasta, este nevoie de crearea unei
concepţii de viaţă, de cunoaştere mai amănunţit a tot ce
înseamnă efortul fizic şi mai ales de cunoaştere a prin-
cipiilor care trebuie respectate pentru a duce o viaţă
raţională.
De aceea am încercat într-un limbaj mai puţin ac-
ademic, să ne adresăm tuturor categoriilor de cititori,
12