Page 44 - 1-60

Cătălina Popescu-Chiselet
-44-

Delir

Moș Ene vine prin gene,
dar, din pustiu
vântul tău bate, lovește hoinar
și acum în noapte, atât de târziu.

Aleargă-n abisuri,
spulberă visuri, șuieră bizar,
împrăştie somnul, mă doare și dorul,
până când stelele dispar.

Într-un târziu, vântul se-ntoarce
și-n ploaie se preface.

Plouă cristale - stropi de mărgăritare,
plouă şi-n suflet, peste răsuflet,
și varsă-n artere, gânduri rebele.

Ne plouă şi nouă, lacrimi de rouă,
se zbuciumă norul, se-neacă şi dorul.

Mai târziu, tot din pustiu,
nu mai e ploaie, nu sunt şuvoaie,
dar ninge - văpaie.