Page 9 - 1-60
P. 9
Trăiri -9-
Retrospectivă
Pornesc rătăcitoare prin anii ce-au trecut
să-mi caut tinereţea - întâiul meu avut.
Eram târzie-n vorbă, greoaie în dorinţi,
eram bătrână-n gânduri deşi-mi erau fierbinţi.
Şi nu eram în stare să desluşesc ce vreau,
eram şi rac şi zare, eram un veşnic ,,au.”
Vroiam să vină noaptea, să nu mai am un gând,
doream sfârşitul lumii, da, moartea mai curând.
Mereu în căutare, mereu câte-o întrebare,
o inimă şi-o floare, n-aş fi dorit mai mult.
Azi, simt cum tinereţea mă caută-n tumult,
dar nu mai am azi anii ce au trecut demult.
Am fost o toamnă tristă - visând la primăveri,
privesc azi anii-n urmă de parc-ar fi fost ieri.
Am fost prea pătimaşă şi prea mult am iubit.
De n-ar fi fost uitarea, demult aş fi murit.
***
,,Trecutul nu poate pieri, căci viitorul se va naște din el!”
Anatole France