Page 28 - AG -2019 adunata 1
P. 28

legitimări,  clasificări  și  statistică,  materializat  de  altfel  prin  toate  cele
                prezentate mai sus. Munca tuturor celor care lucrează în secretariat a fost
                mult îmbunătățită și cu sprijinul constant al conducerii federației, care este
                preocupată să găsească resursele necesare modernizării întregii activități a
                federației.
                    Față de cele prezentate, suntem conștienți că în activitatea Comisiei sunt
                 încă multe lucruri de îmbunătățit, mai ales în ceea ce privește o mai bună
                 sincronizare între unii membrii ai comisiei, mai multă exigență în relația cu
                 reprezentanții cluburilor, aplicarea unui sistem de cerințe valabil pentru
                 toată  lumea,  fără  însă  a  neglija  înțelegerea  față  de  problemele  destul  de
                 spinoase cu care încă se confruntă majoritatea dintre aceștia, atât din punct
                 de vedere material, cât și organizatoric.
                       De  asemenea  atașăm  alăturat  în  Anexa  2  Fișa  distribuției  teritoriale  a
                 structurilor member ale Federației Române de Atletism (pentru anul 2019).

                 ANEXA 1


                                                             Sală                       Aer liber
                                                                            Nr.                          Nr.
                                                          F        M       cluburi    F         M      cluburi
               Campionatele Naţionale:
                seniori şi tineret si probe combinate   124       197     99

                Seniori si probe combinate                .        .         .       114       144       73

                Tineret si probe combinate                .        .         .       116       161       91
                juniori  categoria  1  si  probe
                                                        171       254       98       198       254      102
               combinate
                juniori  categoria  2  si  probe
                                                        229       250      107       235       272      112
               combinate
                juniori  categoria  3  si  probe
                                                        174       133       86       187       173       97
               combinate
                aruncări lungi S, T                                .         .        28       27        31


               aruncări lungi J1, J2, J3, C1                                          61       102       39

                marş şosea S, T, J1, J2, J3               .        .         .        82       48        20
                maraton – seniori, tineret                .        .         .        17       39        18
                semimaraton–     seniori,    tineret,
                                                          .        .         .        40       54        34
               juniori 1
                20  km  marş  –  seniori,  tineret,
                                                          .        .         .        15        9        8
               juniori 1
                50 km marş, 10 km mars–  seniori,
                                                          .        .         .        17        7        7
               tineret



                                                             28
   23   24   25   26   27   28   29   30   31   32   33