Page 97 - Inscriptie in Anti-Teze

Inscriptie în Anti-Teze

Poetul întristat

Cum nimeni nu-i mai poartă hram de soartă,
Adesea îmbrîncit şi alungat,
În calea lui înalţă-o nouă artă
Poetul, fiind mereu însingurat.

Prea mulţi se cred că îl cunosc prea bine,
Vorbesc atîtea, multe, neştiind,
Dar printre vorbe aspre şi puţine
Poetul e un veşnic suferind.

Cînd alţii noaptea albă-n gînduri cată
Şi se pretind mai sus şi mult mai sus,
Poetul, cu o viaţă întristată,
Se încălzeşte-n soarele apus.

Rupînd din viaţa sa propria viaţă,
Enigma-i o citeşti în soarta ta,
Şi bate drumuri prin noroi şi ceaţă,
Nu vrea să ştie gîndul a-şi uita.

Idilele sînt nopţile-i de taină
În care a visat şi-a tot sperat,
Dar îmbrăcat într-a vegherii haină
De-a pururi a rămas însingurat.
95