Page 14 - Simpozion Orasul Viitorului 1

când vrei un umăr pe care să plângi, când îți cauți calea și rostul. Apoi lucrurile se îndreaptă, îți
găsești rostul, învățătorul rămâne în urmă. Te veghează, te urmărește în tăcere. Tu știi că este acolo,
îl simți, îi duci o floare de ziua lui, apoi îl suni, apoi te gândești că ar trebui să-l suni, apoi devii prea
ocupat, prea important. El este trecutul, tu viitorul. Te mai gândești la el din când în când. Ar trebui
să-l cauți, este slab, bolnav. Jerba de flori reflectă recunoștința din inima ta.
Am cunoscut și eu cândva un astfel de om. Un magician al cifrelor, un povestitor răbdător,
un ascultător înțelegător și un al doilea părinte, cel de la școală. Acest om plin de dragoste și grijă
pentru copii, m-a primit zâmbitor în prima mea zi de școală în care mă simțeam atât de stingher în
acea clădire imensă pe fațada căreia scria mare cuvântul Școală, cu niște semne atât de ciudate și de
neînțelese mie. Acea Școală a devenit, cu timpul, a doua mea casă, ba uneori chiar mai dragă decât
casa, datorită acelui om minunat care știa toate secretele universului și mi le împărtășea cu drag și
căldură. Acel om a fost cel care m-a purtat pe toate continentele Pământului, chiar dacă doar cu
degetul, care mi-a dezvăluit jocul șiret al cifrelor și m-a învățat diferitele graiuri ale lumii atât de
mari în care eu eram doar un mic omuleț. A știut când să mă critice, când să mă laude și cum s-o
facă. M-a încurajat când nu mai credeam în mine m-a felicitat când am făcut un pas în față, dar nu
atât de mult încât să mă supraestimez, m-a criticat de fiecare dată cu ochi ageri când greșeam și mai
presus de toate, mi-a spus ceva ce n-o să uit niciodată: Poți greși, dar nu face de două ori aceeași
greșeală.
Timpul a trecut și inevitabil drumurile noastre s-au despărțit, acela a fost singurul moment
în care am regretat sosirea vacanței mari. Mi-a părut rău în acea zi, inima mea de copil fiind rănită,
dar am înțeles că așa e viața. Acum, după un număr considerabil de ani, mă gândesc cu drag la acele
zile însorite ale copilăriei mele și la omul care m-a învățat cum să țin piept greutăților vieții. Am
rămas buni prieteni și încă apelez la el când am nevoie de un sfat sincer și de o vorbă bună de la
omul care mă cunoște mai bine decât mă cunosc eu. Stând în acest birou și scriind acest text am
conștientizat mai mult ca niciodată că fără acest om eu nu aș fi nimic din ceea ce reprezint azi. Abia
aștept să-l sun și să-i transmit toată recunoștința mea.

9