Page 13 - Brosura KuBI
P. 13
Proiect
“Rezident in Danemarca – drepturi, obligatii, integrare”
Acesta este și explicația referitoare la cerința de ședere în Danemarca sau în altă țară UE pentru 5 din ultimii 12 ani.
(Aceasta prevedere se aplică începând cu 1 ianuarie 2019 - În decembrie 2018, Parlamentul danez a adoptat o nouă lege care stabilește o nouă cerință pentru toți membrii unui fond de somaj danez A-kasse (cetățeni danezi, cetățeni UE / SEE, cetățeni non-UE, absolvenți) pentru a fi eligibili pentru prestații de șomaj. În viitor, numai persoanele care au locuit în Danemarca, Groenlanda sau Insulele Feroe în 7 din ultimii 12 ani pot solicita prestații de șomaj ("Dagpenge").
Perioadele de ședere în alte țări din Uniunea Europeana (în cazul acesta România) vor fi incluse în conformitate cu legislația Uniunii Europene.
Noua cerință va fi introdusă gradual în următorii trei ani. Prin urmare, cerința va fi de numai 5 din ultimii 12 ani dacă veți absolvi în 2019 și 6 din ultimii 12 ani dacă veți absolvi în 2020. Dacă absolviți în 2021 ulterior, cerința va fi de 7 din ultimii 12 ani)
Intrebare: Atunci când devin șomer am dreptul să particip la un curs sau trebuie să negociez acest lucru?
Răspuns: În Danemarca atunci când deveniți șomer aveți dreptul să participați la un curs de 6 săptămâni. Pentru aceasta, în mod normal, este nevoie să discutați cu
cei de la fondul de șomaj la care sunteți membru (A-Kasse) și nu cu Job Center- ul. Acesta este un drept al dumneavoastră și nu este ceva ce trebuie negociat.
Intrebare: Ce regulamente există pe piața muncii în Danemarca?
Răspuns: Piața muncii în Danemarca este reglementată în domeniul securității în muncă, al condițiilor de concediu, al mediului de muncă în care îți desfășori