Page 4 - Catalog_2019
P. 4
O parte dintre activităţile de cercetare şi creaţie universitară sunt coordonate de Şcolile doctorale. În
prezent, în UPIT există 8 şcoli doctorale, acoperind 10 domenii de doctorat (Ingineria autovehiculelor, Inginerie
mecanică, Inginerie industrială, Ingineria materialelor, Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii
informaționale, Știința sportului și educației fizice, Matematică, Informatică, Filologie, Biologie), în care îşi
desfăşoară activitatea 40 de conducători de doctorat.
Rezultate ale cercetării ştiinţifice şi creaţiei universitare
Activitatea de cercetare ştiinţifică şi creaţie universitară se desfăşoară pe baza planurilor interne de
cercetare-dezvoltare-inovare (PICDI) ale unităţilor de cercetare, în cadrul unor proiecte de cercetare. Proiectele de
cercetare ştiinţifică desfăşurate în Universitatea din Piteşti în perioada 2015-2019, care au beneficiat de finanţare
(obţinută prin competiţii naţionale, internaţionale sau de la mediul socio-economic) au avut o dinamică favorabilă,
atât în ceea ce priveşte numărul acestora - figura 2, cât şi veniturile încasate în cadrul lor - figura 3. Alături de aceste
proiecte, începând cu anul 2018, UPIT a început să finanţeze din surse proprii proiecte de cercetare ştiinţifică
destinate tinerilor cercetători: în 2018 au fost finanţate 2 proiecte (20 134 lei, sumă cheltuită), iar în 2019 au fost
finanţate 5 proiecte (50 050 lei, sumă bugetată).
Figura 2. Număr de proiecte de cercetare finanţate (derulate) în 2015-2019
Figura 3. Veniturile încasate în cadrul proiectelor de cercetare finanţate
Rezultatele obţinute în cercetarea ştiinţifică se concretizează în: susţinerea de teze de doctorat;
publicarea de cărţi de specialitate, monografii, tratate, antologii, studii; articole ştiinţifice publicate în reviste de
specialitate ori volume ale manifestărilor ştiinţifice; obţinerea de brevete de invenţii. O parte dintre acestea sunt
diseminate în cadrul unor manifestări ştiinţifice organizate de UPIT sau prin buletine ştiinţifice editate de UPIT.