Page 4 - Colegiul național de arte “Regina Maria”
P. 4
5 graniță, nemaivorbind de pregătirea asiduă pe
Interviu cu care o presupune cariera de artist, m-ar fi
împiedicat să mă dedic familiei cum mi-as fi dorit.
Astfel, am luat hotărârea să îmbrățișez cariera
doamna director pedagogică. Dealtfel, mai “cochetasem” cu ideea
deoarece
periodă
aceasta,
în
aceeași
CNA “Regina deschisesem împreună cu o prietenă, o mică
școală de dans.
Maria” prof. Sistemul public de educație vine însă cu un set de
reguli foarte clare, cu un plan cadru, o programă
școlară, cu o exigență care are drept scop
Carmen Chilea formarea și educarea copiilor, prin aplicarea
acestor reguli generale. Sigur că există și aspecte
deficitare în sistem, dar nu despre asta discutăm
acum. Îmi place foarte mult să lucrez, să modelez,
să formez artiști, să transmit experiența mea
artistică și priceperea în domeniu, să formez
caractere și nu aș renunța niciodată la această
misiune.
Care este cea mai mare satisfacție a
dumneavoastră în calitate de profesor? Dar de
director al acestei școli?
Relația care se stabilește între elev și profesor în
cadrul studiului coregrafic este o relație deosebită,
iar succesul este garantat numai de încrederea pe
care “discipolul” o acordă “maestrului”. Ori această
In primul rând,vă puteți prezenta pe încredere se câștigă greu, printre atâtea frustrări și
scurt? canoane care se impun elevului și cărora acesta
nu le percepe întodeauna finalitatea.
Am terminat Liceul de Coregrafie. Din Cea mai mare satisfactie o am atunci când am
anul1983 până în anul 1989 am fost reușit să pregătesc un elev din punct de vedere
solistă la Trupa de balet clasic și artistic și tehnic, pentru apariția în scenă(
contemporan “Oleg Danovski” Ulterior,am spectacol sau concurs) atunci când reușesc să-i
absolvit Universitatea Națională de artă conving să-și forțeze limitele pentru a obține
teatrală și Cinematografică „Ion Luca performanțe profesionale.
Caragiale” din București. În prezent sunt
profesor de coregrafie și director al CNA Ca director îmi place să cred ca prin tot ceea ce
“Regina Maria”. întreprind și prin toată activitatea mea zilnică
contribui la formarea elevilor-specialiștii de mâine
să mă asigur că prin tot ceea ce se face în școală
Ce v-a motivat să intrați în sistemul public (demers didactic sau activități extracurriculare)
de educație și ce vă face să nu renunțați elevii își însușesc un sistem de exigențe care le
la această misiune? dezvoltă personalitatea și un sistem de abilități
care îi va ajuta să se integreze și să se dezvolte în
Sunt momente în viață când trebuie să societate.
facem alegeri importante. În 1989 am
devenit mamă și am considerat că
programul teatrului, care presupunea Care credeți că sunt cele mai importante aspecte
deplasarea în numeroase turnee peste ale educației și ce vă face să credeți asta?
3