Page 5 - 19.10 GSM FB revista SNL Nr. 10
P. 5
Info SNL 2/2019 Seniorii Naționali Români 03
GSM: Iohannis a fost, de multe ori, singur în fața asaltului păpușarilor feseniști, boborul comentând în
fel și chip pe după perdele. Doar Partidul Național Liberal l-a susținut necondiționat de fiecare dată.
LO: „La propunerea mea pentru această funcție, pe care
am prezentat-o în cadrul Biroului Executiv, această persoană este
Rareș Bogdan. Trebuie să recunosc că este o promovare la
excepțional. Sunt mulți colegi cu vechime în partid care au
dus bătălii în partid și care ar fi putut candida pentru această
funcție. Am ales această propunere pentru că promovările
excepționale se fac după rezultate excepționale. Trebuie
să recunoaștem că Rareș Bogdan a plecat de la măsuța lui, a
abandonat cariera jurnalistică și a venit alături de noi pentru a
candida la Parlamentul European. A fost o decizie importantă.
Din prima zi, din momentul desemnării pe lista pentru Parlamentul
European, Rareș Bogdan a fost timp de trei luni, zi și noapte, alături de mine, de colegi, de fiecare județ și a pus
umărul la această frumoasă victorie a PNL. Din acest motiv îl propun și vă cer să îl votați în funcție de prim-
vicepreședinte al PNL pe prietenul, camaradul și colegul nostru de luptă Rareș Bogdan.”
GSM: Rareș Bogdan a fost ales prim-vicepreședintele PNL cu 98% din voturi. Asta spune totul ! Succes !
Rareș Bogdan: „Primarii noştri vor recâştiga mandate şi vreau să îl rog pe fiecare preşedinte de
filială, pe fiecare prim-vicepreşedinte, pe fiecare preşedinte de organizaţie locală, pe Ludovic Orban, pe
Raluca, pe Iulian: nu îi primiţi în partidul nostru, ferecaţi uşile PNL pentru orice ales local al PSD ! Nu
au ce căuta în PNL. Îi vom zdrobi. Sunt dezorientaţi, sunt
îngenunchiaţi. (…) Nu aveţi ce să vorbiţi cu ei. Zdrobiţi-i în
alegeri ! Nu au ce căuta în casa noastră.”
„Acum un an şi jumătate păreau că vor câştiga, acum sunt
praf şi pulbere, sub 15%, iar noi suntem în creştere şi vom fi şi
mai puternici. Nu avem nevoie de nimeni decât de
dumneavoastră şi de români, nu avem nevoie de niciun
aliat astăzi, aliaţi îi avem pe bunul Dumnezeu şi poporul
român. În jurul PNL şi pe condiţiile PNL se va face
următoarea guvernare. Alegerile prezidenţiale sunt cheia viitoarelor alegeri.”
GSM: Aș merge și mai departe. Niciun fost ales, de la orice partid, să nu fie primit în PNL. Aș interzice
migrația în timpul exercitării mandatelor.
„Transferurile” să se facă doar cu o
săptămână-două înainte începerii unei
campanii electorale, plus obligativitatea
avizului psihiatric pentru toți candidații.
Prea mulți aleși au un comportament
deviant și spun lucruri trăsnite. Ca de
obicei, lelea Safta pune degetul pe rană:
„Nici pe falsa opoziție practicată de PMP și
chiar de „noul” USR+ (cu cadre vechi de
partid și securiști prin spatele cortinei) nu
trebuie pus bază. Vor mușca din plin pe
liberali în campania electorală. Strategie
bine cunoscută din campaniile anterioare.”
Primarii liberali au dat numeroase lecții
șobolanilor roșii puși doar pe căpătuială.
Marile municipii (Oradea, Cluj-Napoca. Alba Iulia, Arad, Timișoara, Brașov, Sibiu ...) și multe orașe și comune
și-au schimbat fața doar în câțiva ani de administrație liberală, devenind cu adevărat localități europene.
Felicitări tuturor liberalilor care s-au implicat în campania pentru alegerile parlamentare,
seniorii liberali având o contribuție deloc de neglijat !
Vom acționa pentru un nou succes al liberalilor în alegerile prezidențiale !
Primul pas a fost făcut. Urmează o bătălie deloc ușoară !
VOTUL - mai puternic decât glonțul !
N.B. Pe 20 septembrie, de ziua aniversară a Bucureștilor, Klaus-Werner Iohannis, însoțit de mii de
simpatizanți, și-a depus oficial candidatura la Biroul Electoral Central, susținută de 2.300.000 de cetățeni, care au
semnat PENTRU.
* Știm, din cauza modului în care au conceput premeditat feseniștii Constituția face imposibil alegerea din
primul tur, dar normal ar fi să existe o asemenea posibilitate. E timpul ca această Constituție să fie adaptată la
timpurile europene pe care le trăim, fiind în multe privințe depășită.