Page 16 - 100 de ani de Romania

16

Până când cu toții în genunchi vom sta
Până când, o Doamne, mai putem răbda?!

Români, România-grădina sfințită
Vin alții, o lasă mereu neîngrijită,
Neghina tot crește iar bobul de grâu
Se scutură-n locul secatului râu.

Umiliți atâta,trupu’ istovit
Pare fără vlagă, TU ne-ai părăsit
Întristați am spune în necazu’ nost;
- Iisuse reînalță NEAMUL cum a fost.

Asta ni-i rugarea, fie în bun ceas
Oricine s-audă lacrima din glas,
Inima ce plânge, zbuciumul firesc
Din suflet strigarea în grai românesc.