Page 32 - Lacrimile cuvintelor mele

Mă uit

La copacul din gând

Ce șoptește

Minciuni deșănțate

Că soarele
Face dragoste când,

Pământul îmi îngheață-n picioare,

Și văd luna

Ce zâmbește ușor

Tăcând,

Și privind peste toate,

Ea este martor la tot

Dar tace.

Și vine din nou
Copacul din gând

Și-mi cere iertarea firească

Iar eu, ca un suflet blând

I-o dau,

32