Page 133 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt
P. 133

1 IUNIE
Întrebarea cutremurătoare
„El mi-a zis: „Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învie?” (Ezechiel 37:3).
Poate un păcătos să fie transformat într-un sfânt? Poate o viaţă strâmbă să fie îndreptată? Răspunsul corect e unul singur: „Doamne Dumnezeule, Tu știi lucrul acesta!” (37:3). Nu te avânta niciodată să spui prin raţiunea ta religioasă: „O, da, cu puţin mai multă citire a Bibliei, puţin mai mult timp de părtășie și rugăciune, văd cum se poate realiza lucrul acesta.”
Este mult mai ușor să faci ceva decât să te încrezi în Dumnezeu; noi vedem activitatea și luăm panica drept inspiraţie. Din acest motiv vedem atât de puţini conlucrători cu Dumnezeu, și totuși atât de mulţi oameni care lucrează pentru Dumnezeu. Preferăm să lucrăm pentru Dumnezeu decât să credem în El. Cred eu cu adevărat că Dumnezeu va face în mine ceea ce eu nu pot să fac? Gradul deznădejdii pe care o am cu privire la alţii este cauzat de faptul că nu realizez niciodată că Dumnezeu a făcut ceva pentru mine. Este experienţa mea personală o asemenea conștientizare minunată a puterii lui Dumnezeu încât să nu mai pot avea niciodată un sentiment de deznădejdii cu privire la orice alt om pe care îl văd? S-a înfăptuit în mine vreo lucrare duhovnicească? Gradul de activitate bazată pe panică din viaţa mea este egal cu gradul lipsei mele de experienţă duhovnicească personală.
„Iată, vă voi deschide mormintele ... poporul Meu...” (37:12). Când Dumnezeu dorește să îţi arate cum este natura umană despărţită de El, ţi-o arată în tine însuţi. Dacă Duhul lui Dumnezeu ţi- a arătat vreodată ce ești tu fără harul lui Dumnezeu (și va face asta numai atunci când Duhul Său lucrează în tine), atunci știi că în realitate niciun răufăcător nu este nici pe jumătate atât de rău cum ai putea fi tu fără harul Său. „Mormântul” meu a fost deschis de Dumnezeu și „știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească” (Romani 7:18). Duhul lui Dumnezeu le revelează în permanenţă copiilor Săi ce este natura umană fără harul Său.
2 IUNIE
Ești tu absorbit de ceva?
„Cine este omul care se teme de Domnul?” (Psalmul 25:12). 133


























































































   131   132   133   134   135