Page 186 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt
P. 186

1 AUGUST
Învaţă despre căile Sale
„După ce a terminat să le dea porunci celor doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo ca să dea învăţătură și să predice în cetăţile lor”(Matei 11:1, NTR).
El vine acolo unde ne poruncește nouă să plecăm. Dacă ai rămas acasă atunci când Dumnezeu ţi-a spus să pleci, pentru că ai fost foarte preocupat de cei de acasă, atunci de fapt i-ai privat de învăţătura lui Isus Hristos Însuși. Atunci când ai ascultat și ai lăsat toate consecinţele în mâna lui Dumnezeu, Domnul S-a dus în cetatea ta ca să dea învăţătură, însă atâta vreme cât ai fost neascultător, I-ai împiedicat lucrarea. Fii atent atunci când începi să te contrazici cu El și să pui ceea ce tu numești chemarea ta la datorie în competiţie cu poruncile Sale. Dacă spui: „Știu că El mi-a spus să plec, dar datoria mea este aici”, înseamnă pur și simplu că nu crezi că Isus vorbește serios când spune ceva.
El dă învăţătură acolo unde ne poruncește să nu dăm noi învăţătură.
„Învăţătorule... să facem trei colibe” (Luca 9:33).
Jucăm noi rolul de providenţă amatoare, încercând să interpretăm rolul lui Dumnezeu în viaţa altora? Suntem noi atât de gălăgioși când le dăm învăţături altora încât Dumnezeu nu Se poate apropia de ei? Trebuie să învăţăm să ne ţinem gura închisă și duhul receptiv. Dumnezeu dorește să ne înveţe cu privire la Fiul Său și dorește să transforme momentele noastre de rugăciune în „munţi ai schimbării la faţă”. Atunci când devenim siguri că Dumnezeu va lucra într- un fel anume, El nu va mai lucra niciodată în felul acela.
El lucrează acolo unde ne trimite pe noi să așteptăm.
„...rămâneţi... până...” (Luca 24:49).
„Nădăjduiește în Domnul”, și El va lucra (Psalmul 37:34). Însă nu aștepta într-o stare de indispoziţie spirituală și autocompătimire, pentru simplul fapt că nu poţi să vezi nici la doi centimetri în faţa ta! Suntem noi suficient de detașaţi de izbucnirile noastre spirituale emoţionale încât să „[nădăjduim] în El” (37:7)? Să așteptăm nu înseamnă să stăm cu mâinile încrucișate fără să facem nimic, ci să învăţăm să facem ce ni se spune.
Acestea sunt câteva dintre faţetele căilor Sale pe care rareori le recunoaștem.
2 AUGUST
186






















































































   184   185   186   187   188