Page 217 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt

mă face una cu Domnul meu, nu ca să devin un simplu trofeu expus în vitrina Sa. Domnul nostru nu a trimis niciodată pe vreunul dintre ucenicii Săi în lucrare în baza a ceea ce a făcut El pentru ei. Abia după înviere, când ucenicii au priceput prin puterea Duhului Sfânt cine era Isus cu adevărat, El a spus: „Duceţi-vă” (Matei 28:19; vezi și Luca 24:49 și Faptele apostolilor 1:8).
„Dacă vine cineva la Mine, și nu urăște pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăși viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:26). El nu spunea că acest om nu poate să fie bun și neprihănit, ci că nu poate să fie cineva în dreptul căruia Isus să poată scrie cuvintele: al Meu. Oricare dintre relaţiile pe care le menţionează Domnul nostru în acest verset poate să concureze cu relaţia noastră cu El. Poate că prefer să aparţin mamei mele, soţiei mele sau mie însumi, dar dacă este așa, Isus a spus: „nu [poţi] fi ucenicul Meu”. Asta nu înseamnă că nu voi fi mântuit, ci înseamnă că nu pot fi întru totul al Său.
Domnul nostru face din ucenicul Său un bun personal, luând asupra Sa responsabilitatea pentru el. „...și-Mi veţi fi martori...” (Faptele apostolilor 1:8). Dorinţa care vine în inima unui ucenic nu este aceea de a face ceva pentru Isus, ci de a fi o desfătare desăvârșită pentru El. Secretul misionarului este să poată spune cu adevărat: „Sunt al Său, iar El Își duce la îndeplinire lucrarea și scopurile prin mine.”
Fii pe deplin al Său!
5 SEPTEMBRIE
Să veghem împreună cu Isus
„...rămâneţi aici și vegheaţi împreună cu Mine” (Matei 26:38).
„Vegheaţi împreună cu Mine.” Isus spunea, cu alte cuvinte: „Vegheaţi fără să aveţi vreun punct de vedere propriu, ci vegheaţi exclusiv și pe de-a-ntregul cu Mine.” La începutul vieţii noastre de creștini, noi nu veghem împreună cu Isus, ci veghem în locul Lui. Nu veghem împreună cu El prin adevărul revelat al Bibliei nici măcar în împrejurările vieţii noastre. Domnul nostru încearcă să ne prezinte identificarea cu El printr-o anumită experienţă a „Ghetsimani-ului” proprie. Însă noi refuzăm să mergem, spunând: „Nu, Doamne, nu văd sensul acestei experienţe, și în plus, este foarte dureroasă.” Și cum am putea să veghem alături de Cineva care este atât de incomprehensibil? Cum Îl vom înţelege noi pe Isus suficient încât să veghem împreună cu El în
Ghetsimaniul Său, când nu știm nici măcar motivul pentru care suferă El? Nu știm cum să veghem
217