Page 221 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt

Împărăţia lui Dumnezeu, fie putem să dărâmăm cu fermitate aceste bariere, îngăduindu-I lui Isus să mai aducă încă un fiu la slavă (vezi Evrei 2:10).
9 SEPTEMBRIE
Acţionează!
„...orice gând îl facem rob ascultării de Hristos...” (2 Corinteni 10:5).
Disciplinează cu hotărâre alte lucruri. Acesta este încă un aspect dificil al naturii solicitante a vieţii de sfinţenie. Pavel spunea, în traducerea lui Moffatt a acestui verset: „...iau fiecare proiect prizonier ca să îl fac supus lui Hristos...” O foarte mare parte din lucrarea creștină de astăzi nu a fost disciplinată niciodată, ci a luat fiinţă pur și simplu în baza impulsului! În viaţa Domnului nostru, fiecare proiect a fost adus sub ascultarea de voia Tatălui Său. Nu a existat niciodată în El nici cea mai mică tendinţă de a urma impulsul voii Sale, și nu voia Tatălui – „Fiul nu poate face nimic de la Sine...” (Ioan 5:19). Apoi compară asta cu ceea ce facem noi – acţionăm după impuls în privinţa „[oricărui] gând” sau proiect cu care avem de-a face și ne grăbim să acţionăm, în loc să ne disciplinăm ca să Îi fim supuși lui Hristos.
Astăzi se pune un accent mult prea mare pe lucrarea practică a creștinilor, iar credincioșii care fac orice gând și proiect „[roabe] ascultării de Hristos” sunt criticaţi și li se spune că sunt șovăielnici și că le lipsește râvna pentru Dumnezeu sau râvna pentru sufletul altora. Însă adevărata fermitate și râvnă se găsesc în ascultarea de Dumnezeu, nu în înclinaţia de a-L sluji ce izvorăște din firea noastră omenească nesupusă disciplinei. Este de neconceput, dar totuși adevărat, că cei credincioși nu fac orice gând și proiect „[roabe] ascultării de Hristos”, ci pur și simplu fac o lucrare pentru Dumnezeu care a fost provocată de natura lor omenească și nu a fost făcută duhovnicească printr-o disciplină fermă.
Noi avem tendinţa să uităm că un om nu doar se predă lui Isus Hristos în vederea mântuirii, ci de asemenea își însușește perspectiva lui Isus Hristos asupra lui Dumnezeu, asupra lumii, asupra păcatului și asupra diavolului. Aceasta înseamnă că fiecare persoană trebuie să recunoască responsabilitatea de a „[se preface], prin înnoirea minţii [sale]...” (Romani 12:2).
10 SEPTEMBRIE
221