Page 233 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt

Domnul nostru nu a fost doar slujitorul lui Dumnezeu – a fost Fiul Său. „...măcar că era Fiu, a învăţat să asculte...” (Evrei 5:8). Dacă suntem conștienţi de faptul că ne aflăm sub stăpânirea cuiva, ideea în sine este dovada faptului că nu avem niciun stăpân. Dacă aceasta este atitudinea noastră faţă de Isus, suntem departe de a avea relaţia pe care o dorește El cu noi. El ne dorește într-o relaţie în care El să fie Stăpânul și Învăţătorul nostru cu atâta ușurinţă încât nici măcar să nu conștientizăm acest fapt – o relaţie în care tot ce știm este că suntem ai Lui ca să ascultăm de El.
23 SEPTEMBRIE
Ţelul misionarului
„...le-a zis: «Iată că ne suim la Ierusalim...»” (Luca 18:31).
În viaţa noastră firească, ambiţiile noastre se schimbă pe măsură ce ne maturizăm, însă în viaţa creștină ţelul este dat de la bun început, iar începutul și sfârșitul sunt identice, ambele fiind Domnul nostru Însuși. Începem cu Hristos și sfârșim cu El – „...până vom ajunge toţi... la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos...” (Efeseni 4:13), nu pur și simplu la ideea proprie cu privire la ceea ce ar trebui să fie viaţa creștină. Ţelul misionarului este să facă voia lui Dumnezeu, nu să fie folositor sau să-i câștige pe cei pierduţi. Un misionar este folositor și îi câștigă într-adevăr pe cei pierduţi, însă nu acesta este ţelul său. Ţelul său este să facă voia Domnului său.
În viaţa Domnului nostru, Ierusalim a fost locul în care El a atins apogeul voii Tatălui Său pe cruce, iar dacă nu mergem acolo împreună cu Isus, nu vom fi prieteni cu El și nu vom avea părtășie cu El. Nimic nu L-a abătut vreodată pe Domnul nostru din drumul Său spre Ierusalim. El nu S-a grăbit niciodată să treacă prin anumite sate în care era persecutat și nici nu a zăbovit în altele în care era aclamat. Nici recunoștinţa, nici nerecunoștinţa nu L-au abătut pe Domnul nostru câtuși de puţin de la scopul Său de a Se „[sui] la Ierusalim”.
„Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său” (Matei 10:24). Cu alte cuvinte, aceleași lucruri care I s-au întâmplat Domnului nostru ni se vor întâmpla și nouă în drumul spre „Ierusalimul” nostru. Prin noi vor fi manifestate lucrări ale lui Dumnezeu, vor fi binecuvântaţi oameni, iar unul sau doi ne vor arăta recunoștinţă, în vreme ce restul vor da dovadă de nerecunoștinţă absolută, însă nimic nu trebuie să ne împiedice să „ne suim la [Ierusalimul nostru]”.
„...L-au răstignit acolo...” (Luca 23:33). Așa s-a întâmplat când Domnul nostru a ajuns la
233