Page 246 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt
P. 246

7 OCTOMBRIE
Natura împăcării
„Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21).
Păcatul este o relaţie fundamentală – nu înseamnă a face rău, ci a fi rău – este o independenţă deliberată și hotărâtă faţă de Dumnezeu. Credinţa creștină pune totul pe seama naturii extreme și încrezătoare în sine a păcatului. Alte credinţe vorbesc despre păcate – Biblia este singura care vorbește despre păcat. Primul lucru cu care S-a confruntat Isus Hristos în oameni a fost ereditatea păcătoasă, iar motivul pentru care mesajul Evangheliei și-a pierdut forţa și puterea explozivă este faptul că am ignorat acest aspect în modul nostru de prezentare a Evangheliei.
Adevărul revelat al Bibliei nu este că Isus Hristos a luat asupra Lui păcatele firii noastre pământești, ci că a luat asupra Lui ereditatea păcătoasă de care niciun om nici măcar nu se poate atinge. Dumnezeu „L-a făcut păcat” pe propriul Său Fiu pentru a putea face din omul păcătos un sfânt. Pe tot cuprinsul Bibliei ne este dezvăluit faptul că Domnul nostru a luat asupra Sa păcatul lumii prin identificarea cu noi, nu prin compasiunea pentru noi. El a luat în mod deliberat pe umerii Săi și a suferit în trupul Său păcatul cumulat al întregii omeniri. „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi...”, și astfel, El a făcut posibilă mântuirea pentru întreaga omenire în mod exclusiv pe baza răscumpărării. Isus Hristos a adus omenirii împăcarea cu Dumnezeu, readucând-o acolo unde destinat-o Dumnezeu să fie. Iar acum oricine poate experimenta această împăcare, fiind adus în unitate cu Dumnezeu, pe baza a ceea ce a făcut Domnul nostru pe cruce.
Un om nu se poate răscumpăra singur – răscumpărarea este lucrarea lui Dumnezeu și e absolut încheiată și desăvârșită. Iar aplicarea ei la oameni în mod individual depinde de acţiunea sau reacţia lor individuală faţă de ea. Trebuie să se facă întotdeauna distincţia între adevărul revelat al răscumpărării și experienţa conștientă efectivă a mântuirii în viaţa unei persoane.
8 OCTOMBRIE
Vino la Isus
246


























































































   244   245   246   247   248