Page 25 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt
P. 25

mă împotrivesc vedeniei cereşti“ (Fapte 26:19). De fapt, ceea ce i-a spus Domnul nostru lui Pavel a fost următorul lucru: „Întreaga ta viaţă trebuie să-Mi fie supusă; nu vei împlini niciun alt ţel, niciun alt scop decât pe al Meu.“ Domnul ne spune şi nouă: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi ...“ (Ioan 15:16).
Când ne naştem din nou, dacă suntem câtuşi de puţin duhovniceşti, vom primi o viziune cu privire la ceea ce doreşte Isus să fim. E important să învăţ să nu „mă împotrivesc vedeniei cereşti“ – să nu am dubii că ea se va împlini. Nu e suficient să accept la nivelul minţii că Dumnezeu a răscumpărat lumea şi nici măcar să cunosc faptul că Duhul Sfânt poate face din lucrarea Domnului Isus o realitate în viaţa mea. Trebuie să am temelia unei relaţii personale cu El. Apostolului Pavel nu i-a fost dat un mesaj sau o doctrină pe care s-o vestească. El a fost adus într-o relaţie profundă, personală, cu Isus Hristos, într-o relaţie de supunere faţă de El. Fapte 26:16 transmite puternic ideea de supunere: „ ... ca să te pun slujitor şi martor ...“ N-ar exista nimic din toate acestea fără o relaţie personală. Pavel a fost dedicat unei Persoane, nu unei cauze. El Îi aparţinea în totalitate lui Isus Hristos. N-a avut altă ţintă şi n-a trăit pentru un alt scop. „Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit“ (1 Corinteni 2:2).
25 IANUARIE
Fă-I loc lui Dumnezeu
„Când Dumnezeu ... a găsit cu cale ...“ (Galateni 1:15).
În calitate de slujitori ai lui Dumnezeu, trebuie să învăţăm să-I facem loc lui Dumnezeu – să-I oferim lui Dumnezeu un spaţiu adecvat de mişcare. Ne facem tot felul de planuri şi de socoteli, anticipând că se va întâmpla cutare sau cutare lucru, dar uităm să-L lăsăm pe Dumnezeu să intervină după bunul Său plac. Oare am rămâne uimiţi dacă Dumnezeu Şi-ar face apariţia la adunare sau la predica noastră într-un mod în care nu ne-am fi aşteptat niciodată s-o facă? Nu te aştepta ca Dumnezeu să intervină într-un anumit mod, însă caută-L cu ardoare. Îi dăm loc lui Dumnezeu atunci când Îl aşteptăm să vină, însă nu în modul în care gândim noi. Oricât de bine considerăm că Îl cunoaştem pe Dumnezeu, o lecţie extraordinară pe care o avem de învăţat este că s-ar putea ca Dumnezeu să-Şi facă apariţia în orice clipă. Avem tendinţa de a trece cu vederea elementul acesta al surprizei, însă Dumnezeu nu lucrează niciodată într-un alt mod. Dintr-odată, Dumnezeu ne vine în întâmpinare – „ ... Când Dumnezeu ... a găsit cu cale ...“
Menţine-ţi viaţa într-o părtăşie atât de strânsă cu Dumnezeu, încât puterea Sa surprinzătoare
să se manifeste în orice clipă. Trăieşte într-o continuă expectativă şi lasă-L pe Dumnezeu să 25



























































































   23   24   25   26   27