Page 294 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt
P. 294
1 DECEMBRIE
Legea și Evanghelia
„Căci, cine păzește toată Legea, și greșește într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” (Iacov 2:10).
Legea morală nu ia în considerare slăbiciunile noastre de fiinţe umane; de fapt, ea nu ţine seama de ereditatea noastră sau de neputinţele noastre. Tot ce ne cere este să fim pe deplin morali. Legea morală nu se schimbă niciodată, nici pentru persoana cea mai însemnată din societate, nici pentru cea mai slabă din lume. Ea este trainică și veșnic neschimbată. Legea morală, reglementată de Dumnezeu, nu se face slabă pentru cei slabi, scuzându-ne deficienţele. Ea rămâne absolută pe vecie. Dacă nu suntem conștienţi de acest lucru, este din cauză că nu suntem tocmai vii. Odată ce realizăm acest fapt, viaţa noastră devine imediat o tragedie fatală. „Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar, când a venit porunca, păcatul a înviat, și eu am murit” (Romani 7:9). În momentul în care realizăm acest lucru, Duhul lui Dumnezeu ne face conștienţi de păcat. Până când o persoană nu ajunge în punctul acesta și nu vede că nu există speranţă, Crucea lui Hristos rămâne ceva absurd pentru ea. Conștientizarea păcatului aduce întotdeauna un simţ al legii înfiorător și restrictiv. Ea îl face pe om lipsit de nădejde – „...vândut rob păcatului” (Romani 7:14). Eu, un păcătos vinovat, nu pot niciodată prin eforturile mele să ajung într-o relaţie corectă cu Dumnezeu – este imposibil. Există un singur mod în care pot să ajung într-o relaţie corectă cu Dumnezeu, și anume prin moartea lui Isus Hristos. Trebuie să scap de ideea imanentă că pot să ajung vreodată într-o relaţie bună cu Dumnezeu datorită ascultării mele. Cine dintre noi ar putea să asculte vreodată de Dumnezeu în chip desăvârșit?
Noi începem să realizăm puterea legii morale abia după ce vedem că ea este însoţită de o condiţie și de o promisiune. Însă Dumnezeu niciodată nu ne constrânge. Uneori ne dorim ca El să ne facă ascultători, iar alteori ne dorim să ne lase în pace. Ori de câte ori voia lui Dumnezeu deţine controlul absolut, El dă la o parte orice presiune. Iar atunci când alegem în mod deliberat să ascultăm de El, El va merge până în pânzele albe ca să ne ajute cu toată puterea Sa nemărginită.
2 DECEMBRIE
Desăvârșirea creștină
294