Page 95 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt
P. 95
la fel ca unirea Sa cu Tatăl. „...pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una” (Ioan 17:22).
Fii pregătit pentru vizitele neanunţate și neașteptate ale lui Dumnezeu. O persoană pregătită nu are niciodată nevoie să se pregătească – este întotdeauna pregătită. Gândește-te la timpul pe care îl irosim încercând să ne pregătim atunci când Dumnezeu ne cheamă! Rugul aprins simbolizează tot ce înconjoară persoana care este pregătită, și în el arde văpaia prezenţei lui
Dumnezeu Însuși.
19 APRILIE
Ai grijă la ispita cea mai puţin probabilă
„...Ioab, care luase partea lui Adonia, măcar că nu luase partea lui Absalom” (1 Împăraţi 2:28).
Ioab a făcut faţă celui mai mare test din viaţa sa, rămânând întru totul loial lui David prin faptul că nu a trecut de partea fermecătorului și ambiţiosului Absalom. Cu toate acestea, spre finalul vieţii sale, a trecut de partea incompetentului și lașului Adonia. Fii întotdeauna cu luare-aminte la faptul că acolo unde cineva a falimentat, tocmai acolo persoana respectivă ar putea fi ispitită să falimenteze din nou (vezi 1 Corinteni 10:11–13). Poate că tocmai ai trecut biruitor printr-o mare criză, însă acum fii vigilent cu privire la lucrurile care pot părea a constitui cele mai puţin probabile ispite pentru tine. Ferește-te să crezi că domeniile din viaţa ta unde ai avut parte de victorie în trecut au cele mai mici șanse să te facă să te împiedici și să cazi.
Noi avem tendinţa să spunem: „Este imposibil ca după ce am trecut prin cea mai mare criză din viaţa mea, acum să mă întorc la lucrurile lumești.” Nu încerca să prevezi unde anume va veni ispita; tocmai lucrul cel mai puţin probabil reprezintă adevăratul pericol. Tocmai în urma unui eveniment spiritual măreţ încep să își facă simţită prezenţa lucrurile cele mai puţin probabile. Poate că nu au ele cine știe ce forţă și vigoare, dar sunt prezente. Și dacă nu ai grijă să te pui în gardă, ele te vor face să cazi. I-ai rămas credincios lui Dumnezeu în vremuri de încercări nespus de mari – acum ai grijă la curentul submarin. Nu îţi examina excesiv sinele lăuntric, privind cu groază spre viitor, ci rămâi vigilent; păstrează-ţi memoria ageră înaintea lui Dumnezeu. O putere nepăzită constituie de fapt o dublă slăbiciune, deoarece în locul acela ispitele cele mai puţin probabile vor reuși cel mai bine să submineze puterea. Personajele biblice s-au poticnit în punctele lor forte, niciodată în cele slabe.
„...păziţi de puterea lui Dumnezeu...” – aceasta este unica noastră siguranţă (1 Petru 1:5).
95