Page 98 - Ce am mai bun pentru Cel PreaInalt
P. 98

Lumina care nu piere niciodată
„Noi toţi privim cu faţa descoperită... slava Domnului” (2 Corinteni 3:18).
Un slujitor al lui Dumnezeu trebuie să stea în picioare singur atât de mult încât nici măcar să nu realizeze vreodată că este singur. La începutul vieţii de creștin, vor veni dezamăgiri – oameni care cândva au fost lumină se vor stinge încetul cu încetul, iar cei care cândva ne-au fost alături ne vor părăsi. Trebuie să ne obișnuim atât de mult cu lucrul acesta încât nici măcar să nu ne dăm seama că am rămas singuri. Pavel a spus: „...nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit... Însă Domnul a stat lângă mine și m-a întărit...” (2 Timotei 4:16–17). Noi trebuie să ne clădim credinţa nu pe niște lumini efemere, ci pe Lumina care nu piere niciodată. Atunci când persoane „importante” pleacă de lângă noi, suntem triști, până când ne dăm seama că ele trebuie să plece, astfel încât să nu ne mai rămână decât un singur lucru de făcut – să privim noi înșine în ochii lui Dumnezeu.
Nu îngădui niciunui lucru să te împiedice să privești foarte hotărât în ochii lui Dumnezeu în ceea ce te privește pe tine și doctrina ta. Și de fiecare dată când predici, ai grijă să te uiţi mai întâi în ochii lui Dumnezeu cu privire la mesajul tău, iar atunci slava lui Dumnezeu va rămâne pe tot parcursul mesajului. Un slujitor creștin este cineva care privește în permanenţă în ochii lui Dumnezeu, iar apoi se duce să le vorbească altora. Lucrarea lui Hristos este caracterizată de o slavă perpetuă de care slujitorul nu este deloc conștient – „Moise... nu știa că pielea feţei lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul” (Exod 34:29).
Noi nu suntem niciodată chemaţi să ne manifestăm deschis îndoielile sau să exprimăm bucuriile ascunse și desfătările vieţii noastre cu Dumnezeu. Secretul vieţii slujitorului este ca el să rămână neîncetat în armonie cu Dumnezeu.
23 APRILIE
Venerezi tu lucrarea?
„Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu...” (1 Corinteni 3:9).
Ferește-te să faci vreo lucrare pentru Dumnezeu care te determină sau îţi îngăduie să nu te
concentrezi asupra Lui. Există o mulţime de lucrători creștini care își venerează lucrarea. Unica
preocupare a lucrătorilor creștini ar trebui să fie concentrarea lor asupra lui Dumnezeu. Asta va
98























































































   96   97   98   99   100