Page 5 - Revista Paisiana Nr 8 Octombrie 2024
P. 5

fie în arenele familiilor lor, duhul acesta al lui Lie, alt tânăr, pentru un Împărat mult mai mare şi pentru o Îm-
        nume care ar fi putut constitui răspuns la întrebarea lui părăţie mult mai binecuvântată decât aceea în care fu-
        Hristos, din Evanghelia adresată îndrăcitului din Ga- sese ispitit s-o vadă înaintea ochilor săi!
        dara. Binecuvântarea Sfântului Dimitrie vine peste           Sunt mulţi care comentează că ne închinăm
        Nestor şi acesta înfrânge reprezentantul împărăţiei pă- sfinţilor. Vedeţi dvs, omul este cu atât mai om cu cât
        mânteşti şi a împărăţiei subpământeşti. Prin biruinţa se apropie de Dumnezeu şi ţinta la care suntem che-
        lui, Nestor arată că în cele din urmă mai de seamă este maţi este îndumnezeirea noastră, prin harul divin. Or
        binecuvântarea unui sfânt, decât banii plătiţi de un îm-
        părat pentru tine.
               Auzind aceasta, împăratul s-a mâniat. Şi s-a
        mâniat o dată pentru că-i fusese ucis Lie, şi altă dată
        pentru că Nestor strigase în ajutor, atunci când era mai
        grea lupta: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!”, Nes-
        tor nefiind creştin, se pare, sau fiind unul dintre tinerii
        cateheţi, dintre tinerii convertiţi la creştinism, dar încă
        nebotezaţi. Şi Dumnezeul lui Dimitrie, Care-i una cu
        Dumnezeul nostru, îi ajută şi Lie este sfărâmat, împă-
        ratul văzându-şi dărâmată orice dorinţă de a mai avea
        pe cel mai bun luptător de partea lui. Şi atunci merge
        şi-l atacă pe Dimitrie. Trimite suliţaşi care pătrund în
        temniţă şi Dimitrie, într-un ultim gest, nu de resem-
        nare, ci de bărbăţie, ridică mâna dreaptă (în sus), fiind
        împuns în coastă. Şi se face, cum zice cântarea de la
        Priveghere: „Făcutu-te-ai asemănător lui Hristos, Cel
        Care mai înainte ridicat-a mâna pentru păcatele tale,
        Dimitrie, tu ridicând şi lăsându-te însuliţat în coasta
        ta, pentru păcatele noastre.”
               Iată, aşadar cum identitatea aceasta între Jertfa
        lui Hristos şi asemănarea mare pe care Dimitrie o im-
        pune prin jertfa sa ne face să ne gândim că, în momen-
        tele acelea de cumpănă, Însuşi Domnul era Cel Care-i
        vorbea lui Dimitrie şi Însuşi Domnul era Acel Care pă-
        timea, iar coasta lui Dimitrie împunsă purta în sine de-
        getul tămăduitor al lui Hristos, pentru că, dacă de
        moarte pământească şi omenească a fost lovit, sufletul
        său înălţatu-s-a la ceruri, precum tămâia cea binemi-
        rositoare şi rugăciunea ce o binecuvântează, în Împă-
        răţia lui Dumnezeu.
               De ce este minunată această sărbătoare a Sfân-
        tului Mare Mucenic Dimitrie? Pentru că într-o lume în
        care suntem aproape obsedant obligaţi să ne creăm alţi
        idoli şi alte icoane, Sfântul Dimitrie vine cu normali-
        tatea lui de soldat al lui Hristos, de ostaş al lui Hristos
        din marea oaste a Domnului, care este Biserica în
        slava ei. Dimitrie nu vine să facă un act extraordinar
        de mare. Ostaş fiind al unui împărat pământesc, la ti-
        nereţile lui sigur ar mai fi avut vreo 20-30-40 de ani
        de slujire împăratului în oastea lui şi sigur moartea tot
        ar fi venit; dar iată-l pe Dimitrie preferând să moară  7th Century mosaic depicting St. Demetrios protecting children,
                                                                    from the Church of St. Demetrios, Thessaloniki
          PAISIANA  nr. 8 / octombrie / 2024                                                                5
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10