Page 4 - MOARA cu NOROC

296 p o s t f ață

sigură ce culminează cu scenele fascinante din final, toate
petrecute în ziua și noaptea de Paști: dansul de la cârciumă,
focos și vinovat, al unor oameni care se lasă pradă patimilor,
apoi Lică Sămădăul, urmărit de fulgere, găsindu‑și refugiul în
biserica în care intră călare; sfârșitul tragic al celor trei personaje
principale; mistuirea în flăcări a cârciumii. Acumularea aceasta
de scene tensionate, desfășurate în timpul sărbătorii Paștelui,
pe o furtună năprasnică, într‑o cârciumă pierdută undeva în
pustietatea pădurilor, are ceva din recuzita romantismului. Ele
nu cad însă în senzaţional și melodramatic, întrucât Slavici le
tratează cu energie și sobrietate.
Pădureanca, scriere caracteristică pentru proza lui Slavici
după încheierea ciclului de nuvele preponderent idilice, a fost
citită în două ședinţe consecutive ale „Junimii“ (noiembrie
1883 și februarie 1884), unde a produs o puternică impresie.
Titu Maiorescu nota în jurnalul său după ultima lectură: „Slavici
ne‑a citit, în încordata atenţie generală, nouă sa nuvelă din viaţa
1
ţărănească, cu Șofron, Simina și Iorgovan. Foarte bună“ .
Slavici publică Pădureanca în întregime în Tribuna, revistă
înfiinţată de el la Sibiu, și apoi, în același an, 1884, în volumul
prin care pune bazele „Bibliotecii poporale a Tribunei“. Este
întâmpinată sărbătorește de către presa de peste Carpaţi, iar
ecoul la publicul cititor este fără precedent. „Pădureanca“ devine
o figură vie din lumea Ardealului. Acţiunea nuvelei, desfășurată
în câmpia Aradului – la Curtici și împrejurimi –, ne arată
o comuniune a scriitorului cu spaţiul geografic surprins în
scriere. Mai mult, Simina, eroina principală, a avut ca prototip
o verișoară a tatălui lui Ioan Slavici – Ecaterina (Catarina), căsă‑
torită la Curtici cu Sofronie Gârbea, un om moale, fără voinţă,
întocmai ca Iorgovan, de care s‑a despărţit.
Pădureanca ilustrează în mai mare măsură „realismul poporal“
al scriitorului, oferind „un material admirabil“ de observaţie,
cum remarca Ion Breazu.

1 Titu Maiorescu, Însemnări zilnice, vol. II, ed. cit., p. 233.