Page 28 - 1-33

-28- Cătălina Popescu-Chiselet

Un lac cu perle

Perle negre mi-se-nșiră-n pleoape,
calde se preling încet spre agonie
pe cămașa mea albă de noapte,
scurse dureros în noaptea azurie.

Mii de perle deșirate în tăcere,
la miezul nopții se prefac în lac,
când nuferii și cerul mi se-neacă,
când doruri și regrete plâng și tac.

Lacul e adânc și plin cu lacrimi
unde visele instantaneu îmi mor,
oful tulburat, încă mai suspină,
oamenii și perle, încă mai mă dor.

Doamne, nu lăsa ca într-o noapte,
când lacu-i plin cu perle, cerul înnorat,
să mi se frângă visele curate,
sau să mă-nec și eu - cu sufletul în lac!...

***