Page 32 - 1-33
P. 32
-32- Cătălina Popescu-Chiselet
Tânguire
Mai ieri am fost mlădiță, ramură și floare,
zâmbeam, cântam, mă desfătam în soare.
Mă clatin azi, iar trupul mi-e gârbov, mă doare,
mă tângui precum Iov - un om fără vigoare.
Tot sângele din vene, când curge - obosește,
privirea-mi de-altă dată, nici ea nu mai sclipește.
Iar pașii di-nainte, eu nu mai pot să-i fac,
doar plâns și tânguială… și trebuie să tac.
Eu tac - și-am să păstrez doar zâmbetul pe buze,
iar celor din-prejuru-mi, găsesc să le cer scuze.
Mă tângui și mă vaiet, de durere sunt năucă,
Doamne, nu-i da omului cât poate el să ducă!
La suflet, era bun, avea și el păcate,
vai, ale mele sunt multe și grele-s toate.
La ce să sper, când oasele mă dor și sufăr,
soarta lui Iov n-o am, nici copii să mă bucur.
Mă iartă te rog Doamne și nu mă-ndepărta
de nu se poate altfel - ,,Fie voia Ta!”
***
