Page 138 - FOTBAL PAGINI ISTORIE 1909-2002
P. 138
Fotbal
câștigarea titlului de golgeter al CN în 1950. Din după care, practic, renunță la antre norat, profesie
1957 devine arbitru, în 1961 promovează în lotul A, în care s-a dovedit un excelent tehnician și
în 1963 este inclus pe lista FIFA, pentru ca în 1966 pedagog. Dragostea pentru fotbal îl mai îndeamnă
să primească și ecusonul de arbitru interna țional, să revină în câteva rânduri pe gazon, chiar la marea
calitate în care oficiază în 30 de partide programate sa iubire, CFR, unde, la vârsta de 68 de ani,
peste hotare. Este desemnat să conducă, în cadrul încearcă, cum singur mărturisea, în cartea biogra -
turneului final al CM din Mexic – 1970, partidele fică pe care a scris-o, O viață închinată fotbalului, o
Belgia – El Salvador la centru, iar la linie, Israel – ultimă aventură.
Suedia și Uruguay – Israel. Din 1970 se retrage din
arbitraj, dedicându-se în principal obliga țiilor R|DULESCU, CONSTANTIN („COSTEL“) – vezi
profesionale. Continuă să fie prezent în acti vitatea Personalități (A)
fotbalistică îndeplinind importante atribuții federale,
ca membru în Biroul FRF, președinte al Colegiului R|DULESCU, MIRCEA (1941), n. la București.
central de arbitri, președinte al Comisiei centrale Profesor de educație fizică. A activat ca jucător,
de competiții și disciplină și chiar ca președinte al între 1956-1959, în echi pele de copii și juniori ale
FRF, între 1981-1983, și apoi din decembrie 1989 clu bului „Rapid” București, fiind și component al
până în februarie 1990. A fost membru în Comisia lotului național de juniori. Se transferă apoi la
de organizare a cupelor euro pene inter-cluburi și în „Sportul Studențesc”, unde joacă până în 1972,
Comisia de Apel a UEFA, precum și membru de după care rămâne în cadrul aceluiași club ca
onoare al FRF. antrenor al formațiilor de tineret și juniori, iar din
R|DULESCU, CONSTANTIN (1924-2002), n. la toamna lui 1977 și al celei de seniori. În 1980, trece
București. Antrenor. Medic ORL. În anul 1938 s-a la FRF, ca antrenor al echipei naționale de juniori,
legi timat la „Olimpia” București, unde activează fiind detașat de la catedra de jocuri sportive a IEFS.
până în 1942, când trece la „Sportul Studențesc” În 1981, este numit antrenor secund al primei
pentru un an numai, după care pleacă în 1943 la reprezentative, contribuind, alături de Mircea
„Univer sitatea” Cluj-Sibiu, unde în paralel cu Lucescu, la calificarea „naționalei” la turneul final al
studiile universitare, joacă și în echipa „{epcilor CE din Franța 1984, precum și la afirmarea unei
roșii”, până în 1949, când se transferă la cealaltă valoroase generații de jucători. Antrenor federal
echipă clujeană, CFR, de care se leagă destinul său până în 1989, i se încredințează pregătirea
fotbalistic. Aici evoluează ca jucător până în 1955, echipelor olimpice și de tineret. Un scurt popas îl
îmbinând o bună tehnică de joc cu o remarcabilă face și la „Universitatea” Craiova, în 1989, după
capacitate de efort. Specialist în aruncarea la mare care revine la FRF unde, în toamna lui 1990, preia
distanță a mingii de la marginea terenului, a fost conducerea teh nică a primei reprezentative, de la
unul din creatorii unor scheme tactice deosebit de conducerea căreia va demisiona la începutul anului
eficace, rezultând dintr-o astfel de execuție tehnică. 1992, după ratarea calificării la
Ca antrenor, a lucrat numai în Euro ’92, ca urmare a unor
Cluj Napoca, în același timp neînțelegeri cu conducerea
funcționând și ca medic. A federației. Preia, în continuare,
asigurat mai întâi conducerea conducerea tehnică a
tehnică a divizionarei CFR „Rapidului”, între 1993-1994,
(1956-1961), apoi a reușind o calificare în Cupa
„Universității” (1961-1967). În UEFA, după ocuparea unui
1967 s-a aflat din nou la cârma merituos loc patru în
echipei CFR, pe care o clasament. După aceasta, timp
promovează în prima divizie în de doi ani activează în străinătate, între 1993-1994,
vara anului 1969 și o conduce în continuare până în în Egipt, ca antrenor al echipei naționale și între
1976. Un an pregătește echipa „Universitatea”, 1994-1995, în Tunisia, la „Club African” Tunis.