Page 189 - Et in Arcadia Ego -Mima

îndoielile. Dacă greşesc oare amintind de oameni
duşi dintre noi, aşa cum au fost ei cu bune cu rele ?

Cine sunt eu să-i judec ? Am vrut să fiu

totuşi observatorul independent al unei perioade
destul de lungi care a meritat să fie povestită.

Cum vor primi cititorii ceeace am scris? Ce

vor înţelege cei care au venit după noi, cei care nu
au trăit din interior aceste întâmplări pe care le-au

aflat prima oară prin intermediul acestor rânduri ?

Unii vor spune : ˝bine domnule, dar tu? Tu nu ai
nimic să-ţi reproşezi şi de care să te ruşinezi ? ˝

Cred că răspunsul poate fi afirmativ deşi toată viaţa

m-am străduit să nu-mi fie ruşine de ce am făcut.
Această convingere îmi dă de fapt curajul de a

publica această carte.

P. S. 2 necesar.
Am scris rândurile acestei mărturisiri într-un

timp mai lung decât aş fi vrut. Totuşi a fost mai

bine aşa pentru că situaţia s-a complicat şi le pot
aminti, măcar pentru a nu fi uitate. În acest răstimp

s-au petrecut lucruri care mi-au influenţat poziţia (şi

nu numai a mea), şi actele pe care le-am făcut.
Acest post scriptum a devenit deci necesar pentru

încă o serie de explicaţii la ce-a urmat după

terminarea povestirii mele. Mai întâi mă voi opri
din nou asupra încercării mele (şi a altora), de a-l

sprijinii pe Gh. Cişmaş adică pe rectorul ales în

şedinţa de senat şi contestat în stilul comunist de
către cei care ştiau că pierduseră partida şi

187