Page 47 - Et in Arcadia Ego -Mima
P. 47
colecţionar de gust ales; are printre altele o colecţie
numeroasă de icoane excepţionale ; un adevărat om
de cultură şi un prieten cu care îţi puteai petrece
timpul liber în mod plăcut. Din păcate a plecat
foarte devreme dintre noi punându-şi singur
diagnosticul bolii necruţătoare pe care a avut-o.
Adrian Vintilă (Dan, Dănuţ etc). A fost şi
este preşedintele Clubului Sportiv Universitar
ANEFS. Un manager foarte bun gata să scoată bani
din piatră seacă. Prea bun cu unii antrenori care
practicau în secţiile clubului. Totdeauna neobosit şi
gata să facă servicii şi celor care nu le meritau. Dan
este un om permanent optimist, vesel, animator
desăvârşit al unor întâlniri extraprofesionale.
Amintesc aici profesorii şi colegii de
excepţie de atenţia cărora m-am bucurat, fără să
îndrăznesc să spun că mi-au fost prieteni : Gh.
Ghişoiu, N. Băiaşu (nea Nicu), Carol Bedö, Mircea
Solomon, Vasile Voinea (Ică) acum în Germania,
un bun jucător de bridge, Cornel Negulescu, Mihai
Nedef, Vasile Popescu, Nicolae Murafa (nea Muri),
Aurel Drăgan, Ioan Kunst Ghermănescu un
inepuizabil povestitor mai ales de bancuri fără
perdea şi el un animator al întâlnirilor dintre cadrele
didactice, Ion Motroc (Nelu) un mare iubitor al
trecutului ANEFS, Gh. Moise (Gicuţă) un reputat
antrenor de volei şi un neîntrecut profesor de tenis
de câmp.
45