Page 8 - Et in Arcadia Ego -Mima
P. 8
răspundere?; aşa că mai bine daţi-le iniţialele!”. Sau: „bine
le-aţi făcut!”.
La vremea când scriam cartea unii dintre eroii
pozitivi ori negativi părăsiseră lumea ducându-se în raiul
celor buni, iar cei răi acolo unde merită toţi ca ei, în iad.
Când va apărea ediţia de faţă, şi nu ştiu încă precis
când, tot aşa, de data aceasta alţii, ceva mai numeroşi, să fi
părăsit la rândul lor pământul pe care l-au călcat. Cei buni se
vor întâlni în „Arcadia”, raiul sportivilor, profesorilor şi
antrenorilor iar cei răi acolo unde le este locul, pedepsiţi
fiind după faptele lor. Acum în 2006, la trecerea a patru ani
de la terminarea cărţii, timp în care s-au petrecut multe alte
întâmplări care cred că merită să fie aduse la cunoştinţa
cititorilor, am hotărât să reiau povestirea prin adăugarea la
textul vechi a întâmplărilor de care aminteam. Este vorba de
o ediţie a aceleaşi cărţi, revăzută şi completată.
Aş dori să mai fac următoarea precizare: am trăit
permanent de când am început să scriu cartea teama că voi fi
aprobat în demersul meu numai de cei care au trăit în acele
vremuri, şi în nici în acest caz de toţi; am trăit cu teama că
studenţii din ziua de azi nu vor avea răbdarea să citească
aceste rânduri şi eventual să-şi pună întrebări despre
subiectele atinse în carte. Speranţa mea este că generaţiilor
6