Page 91 - Et in Arcadia Ego -Mima

ruşine să spun că am plâns ca niciodată în viaţă.
Plânsul mă uşura de tot ce îndurasem şi nu

simţisem vreodată până atunci o bucurie mai mare.

Desigur n-am dat dovadă de un curaj deosebit, nici
n-am plecat acolo în piaţă, ba chiar m-am simţit

vinovat ori de câte ori Petre Roman îi certa pe cei

care făcuseră revoluţia la televizor. Încă de atunci
mă chinuia întrebarea : oare pe el cine l-o fi anunţat

de-a ajuns la ţanc în balcon ? Unii dintre colegii

mei au încercat şi au reuşit, o parte din ei să-şi
creeze o faimă inventată, de revoluţionari. Naivii de

noi. Nici nu-mi imaginam că securitatea va mai

acţiona şi va sta de acum înainte cu mâinile în sân.
Totuşi a doua zi de dimineaţă, trecând prin barajele

întâlnite mai ales în staţiile de metrou, m-am dus la

ANEFS. În treacăt să spun că la ieşirile din metrou
am văzut grămezi de carnete de partid ca dovadă a

eliberării multor români de trecut. Câţi dintre ei

erau sinceri, câţi au făcut-o de frică nu ştiu. Mulţi
probabil au regretat, după aceea, văzând cum

evoluau lucrurile, gestul pripit de a se dezice de

carnetul lor.
Ajuns la ANEFS surpriză. Pe cine credeţi că am

găsit strânşi în jurul unei mese la care mulţi dintre

ei oficiau înainte la adunările comitetului de partid,
acum în plină şedinţă de organizare a noii

activităţi ? Mihai Epuran, vechi activist, cel care

până atunci fusese supus şi devotat mai ales
conducătorilor institutului; păi pe tov. Tiberiu

89