Page 7 - REVISTA ARPIA 22
P. 7
anii 1990. Chiar și izvorul făcător de mi- lui Stalin și nici de cetele banditești ale
nuni așa cum îl cunosc oamenii locului, cazacilor susținute de Armata a XIV-a
curge cu viață așteptând pe cei suferinzi rusă în conflictul armat al inocenților
să fie oblojiți.O frumusețe rară a zonei din 1992 de pe Nistru, așa cum l-a trăit
ne-a făcut să credem că ne aflăm într-un președintele ARPIA filiala Orhei, domnul
loc pentru rugă și inchinăciune, un colț lt. col . rez Andrei Calcea. El, în calitate
de rai, lăsat parcă dinadins de Dum- de luptător combatant pe platoul Cocier-
nezeu, să se bucure de acesta, cei care ilor împreună cu prietenul său de arme
duc o viață duhovnicească acolo. maiorul de M.I. în rezervă domnul Va-
După ce am fost blagosloviți de părintele leriu Vladimirov care este și el membru
paroh al locului, am descoperit și dru- al ARPIA. După un drum la fel de nepri-
mul cel bun pe care ar fi trebuit să-l etenos cu mașina și o vizita inopinată la
urmăm prin orașul Rezina, un drum mult școala gimnazială din satul Susleni,
mai bun, parcă desprins și el din rai, față unde în anul 2018 s-a donat o placă
de cel ocolitor și neprietenos pe care ne- comemorativă a generalului de flotilă
a îndrumat GPS-ul inițial. Am ieșit pe o aeriană Vladimir Stângaciu, veteran de
șosea numita Drumul prieteniei moldo – război al Armatei |Române. Placa, din
americane, având în vedere că pe păcate nu este încă expusă în incinta
reclamele de lângă drum erau înscris școlii așa cum ne-am dorit. Apoi, am fost
actul de donație al poporului american întâmpinați de bătrânul Nistru care încă
către moldoveni prin construirea acestei stă de veghe și păzește nația latină de
magistrale, ca un parteneriat privilegiat furia slavă. După îmbarcarea pe bacul
moldo-american. La prima intersecție plutitor și trecerea fără peripeții a
am direcționat deplasarea la întoarcere Nistrului am fost întâmpinați ca de
către orașul Orhei, prin satul de baștină fiecare dată de doi prieteni ce se cunosc
a căpitanului post mortem, aviatorul Du- de-o viață, grănicerul moldovean și
mitru Șatravca, localitatea Chiperceni grănicerul Armatei a XIV-a pacificatoare.
unde, la 02 septembrie 2019, șeful secției Cu drag ne-am reîntâlnit cu gazda
monumente istorice cu președintele noastră domnul Valeriu Vladimirov, care
ARPIA au dezvelit o placă comemorativă ne-a condus la Liceul Teoretic Vlad
donată gimnaziului în care a învățat Ioviță din localitate a cărui oaspeți de
bravul nostru aviator. S-au făcut câteva seamă am fost, având în vedere că nu
poze cu placa ce stă de pază la intrarea este pentru prima dată când vizităm
în școală. Este unul din proiectele de- acest locaș de învățământ al românismu-
marate de șeful secției monumente is- lui.. După o primire călduroasă în care
torice împreună cu directorul Muzeului elevi ai liceului ne-au întâmpinat așa
de Istorie din Orhei, domnul Andrei Cal- cum o făceau strămoșii noștri, cu pâine
cea. și sare și bineînțeles cu un simbol al
In cea de-a treia zi ne-am deplasat pe primăverii, un frumos mărțișor dăruit
Platoul de Foc al Cocierilor, în stânga din inimă, am fost informați de conduc-
Nistrului, un tărâm uitat de lume și erea liceului asupra activităților comem-
parcă, al nimănui, ultimul bastion al orative. Despre cum se va desfășura în
românismului autentic care mai există și localitate programul de Ziua
nu a putut fi stârpit de hoardele nomade Recunoștinței pentru eroii comunei
ale lui Gingis Han, nici de politicile de Cocieri din Războiul de pe Nistru, așa
extindere ale țarinei Ecaterina a II-a, de cum este considerat de localnici, un con-
bolșevismul totalitar al lui Lenin sau al flict fratricid stârnit de străini împotriva
Aeronautica - ARPIA , nr. 22, aprilie, 2020 5