Page 11 - Inscriptie in Anti-Teze
P. 11

Inscriptie în Anti-Teze



           Anti-teze

           N-am decît o iarnă-n mine
           Şi o vară mă abţine.
           Şi nu port decît un cîntec
           Şi-un destin pentru descîntec.

           N-am decît o amintire,
           Fire sînt şi sînt nefire,
           Şi-mi descînt în alinare
           Fapta ce-n suspin mă doare.

           Ţin cu mine prin unghere
           Trista nopţii mîngîiere,
           Şi-i închid cu lanţuri drumul,
           Adunînd din toate scrumul.

           Iarna urlă ca o fiară
           Cînd iubire vrea să pară,
           Şi-mi clădesc o viaţă veche
           Ca un pas fără pereche.

           Am şi totuşi n-am, se pare,
           O durere ce mă doare,
           Într-un gînd ce-mi e speranţă
           Peste-a lumii cutezanţă.
                                                    9
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16