Page 11 - Viața Noastră Nr. 12
P. 11
JURNAL extern
Primul ministru al regatului Bahrain
a murit, la vârsta de 84 de ani
%eicul Khalifa bin Salman al a guvern"rii dinastice.
Khalifa, prim ministru al Bahrain- Înmormântarea va avea loc dup"
ului, cel mai longeviv prim-min- repatrierea trupului s"u, iar la cer-
istru din lume !i un aliat ferm al emonia de înmormântare va par-
Arabiei Saudite !i a Statelor Unite, ticipa numai un mic num"r de
a murit, a anunțat miercuri palatul rude, a declarat agenția de !tiri din
regal. Bahrain.
%eicul Khalifa, o figur" domi- Doliul oficial a fost declarat pen- La rândul s"u, prim-ministrul su-
nant" în politica statelor din Golful tru o s"pt"mân", iar ministerele !i pleant !i ministru al Ap"r"rii,
Persic, a r"mas pentru aproape departamentele guvernamentale Benny Gantz, a reacționat pe
jum"tate de secol la putere. El a se vor închide timp de trei zile în- Twiter: „Sunt întristat de !tirile de-
încetat din viaț" miercuri cepând de azi (joi). spre trecerea în neființ" a primului
dimineaț" la spitalul Mayo Clinic Primul ministru Benjamin Ne- ministru din Bahrain, !eicul Khal-
din Statele Unite. tanyahu a transmis condoleanțele ifa bin Salman Al Khalifa, !i ofer
Khalifa, unchiul regelui Hamad sale în urma încet"rii din viaț" a gândurile !i simpatiile mele sin-
bin Isa al-Khalifa, a fost prim-min- premierului Khalifa: cere familiei sale !i cet"$enilor din
istru de când regatul insulei !i-a „A! dori s" exprim în numele Bahrain”.
declarat independența faț" de meu !i în numele cet"țenilor din
Marea Britanie în 1971, în urm" cu Israel condoleanțele noastre sin- Cetå†enie
aproape o jum"tate de secol. Fa- cere c"tre regele Bahrainului, Ma-
milia al-Khalifa a condus jestatea Sa Hamad bin Issa portughezå
Bahreinul din 1783. al-Khalifa, familiei regale !i întreg-
R"spunsul s"u sever la protestele ului popor bahraini la moartea pentru 23.000
pro-democrație din Bahrain în primului ministru, Emir Khalifa
2011 - !i criticile legate de tulbur"ri bin Salman al-Khalifa. Transmit solicitan†i
similare din întreaga lume arab" - condoleanțele personale !i familiei
au subliniat ceea ce pentru mulți a sale. Apreciez marea sa contribuție israelieni
fost caracteristica definitorie a cari- la stabilirea p"cii între ț"rile noas-
erei sale, !i anume o ap"rare ferm" tre”.
Portugalia a acordat cet"]enie
la circa 23.000 de persoane din
Israel. Ace#tia au depus cereri
Atentat terorist vizând diploma†i în baza unei legi din 2015 care
acord" cet"]eni descenden]ilor
occidentali în Arabia Sauditå evreilor sefarzi. Aceast" cifr"
înseamn" c", guvernul a apro-
Mai multe persoane au fost bat pân" în prezent aproxima-
r"nite miercuri într-un atentat tiv 30% din cele aproximativ
terorist cu exploziv la cimitirul ne- 76.000 de cereri depuse din
musulman din Jeddah, în 2015. Aproximativ 25.000 cereri
apropiere de Mecca, în timpul unei au fost depuse #i în 2019, dar
ceremonii de comemorare a multe nu au fost înc" procesate.
armistițiului din 11 noiembrie Cifrele au fost f"cute publice
1918. pe 22 octombrie într-o de-
„Ceremonia anual" de comemo- clara]ie a organiza]iei Sephardic
rare a sfâr!itului primului r"zboi Heritage International din
mondial la cimitirul non-musul- Washington, DC. Portugalia !i
man din Jeddah, care a implicat Spania au adoptat amândou"
mai multe consulate generale, in- legi în 2015 care
clusiv consulatul francez, a fost Câteva ore dup" incident, au- acor d "
ținta unui atac cu exploziv, care a torit"țile locale au declarat c" un cet"]enia de-
l"sat mai mulți r"niți", a specificat cet"țean grec !i un ofițer de secu- scenden]ilor
Ministerul francez de Externe. ritate saudit au fost r"niți în ceea evreilor se-
O grenad" a fost aruncat" peste ce au numit “un atac la!”. Guver- farzi, m"suri
zidul cimitirului nemusulman. nul britanic a declarat c" un pe care ambele
„Consulul general al Franței, cei cet"țean britanic a suferit r"ni guverne le-au
ai Italiei !i Marea Britanie au fost u!oare. pus în aplicare
prezenți la aceast" ceremonie, pre- Guvernul francez a cerut au- pentru a corecta
cum !i ata!ații militari francezi !i torit"ților saudite „s" fac" lu- „m"sura deport"rii
britanici”, a indicat o surs" de se- min"” cu privire la acest incident, a sute de mii de evrei
curitate. „s" identifice !i s" judece f"pta!ii”. din Peninsula Iberic".
12.11.2020 • Via†a Noastrå Jurnal din Israel 11