Page 13 - arhitectura calculatoarelor
P. 13

13
                    ARHITECTURA CALCULATOARELOR

                   general  asupra  unor  instrucţiuni  executate  la  un  moment  dat.  (Apare,
                   astfel, ceea ce astăzi numim componentă de control. )
                          3.  Este necesară o componentă numită memorie internă în care
                   „se  ţin  minte”  pentru  un  timp  limitat  atât  instrucţiunile,  cât  şi  datele
                   necesare rezolvării problemei.
                          Cele  trei  componente,  luate  împreună,  sunt  analoage  neuronilor
                   din sistemul nervos central.
                          Se  impune,  continuând  analogia,  să  existe  un  senzor  care  să
                   recepţioneze semnalele de orice fel provenite din exterior. Este necesar,
                   de  asemenea,  un  motor  care  să  acţioneze  asupra  mediului  exterior.
                   (Astăzi, acestea se numesc dispozitive de intrare/ieşire. )
                          4.  Este necesară o componentă care să „ţină minte permanent”,
                   să  înregistreze  aşa  cum  omul  îşi  notează  ceea  ce  nu  doreşte  să  uite.
                   Această  componentă  o  vom  numi  memorie  permanentă.  (Astăzi,  ne
                   referim la această componentă prin memorie externă. )
                          5.  Este  necesară  crearea  posibilităţii  de  trecere  de  la  memoria
                   internă la cea permanentă şi reciproc.
                          Conform  acestor  principii,  arhitectura  von  Neumann  reprezintă
                   structura ierarhică de organizare a unui calculator construit pe baza modelului
                   von  Neuman  şi  care  conţine:  o  unitate  de  memorie  principală,  o  unitate
                   centrală de prelucrare, o cale internă pentru transferul datelor şi dispozitive de
                   intrare - ieşire.
                          Cu  câteva  excepţii,  şi  calculatoarele  actuale  sunt  construite  pe  baza
                   acestor  principii.  Totuşi,  sistemele  paralele,  numite  şi  arhitecturi  non  von
                   Neumann,  nu  respectă  principiul  secvenţialităţii  (2),  în  timp  ce  sistemele
                   simbolice,  utilizate  în aplicaţii  complexe  din  domeniul inteligenţei artificiale,
                   se bazează pe inferenţe logice, deci nu exclusiv pe calcule aritmetice (ca în
                   principiul 1).
                          Opinia  multor  cercuri  ştiinţifice  este  că,  în  deceniul  acesta,  cele  trei
                   direcţii  fundamentale  de  cercetare  care  vor  prezenta  interes  vor  fi:
                   microprocesoarele,  inteligenţa  artificială  şi  prelucrarea  distribuită.  Se
                   preconizează  astfel  o  orientare  preponderent  spre  arhitecturile  non  von
                   Neumann, mai noi şi mai puţin studiate…
                   1.1.9.
                                 Modelul formal al unui calculator
                          De  la  empirismul  lui  von  Neumann,  să  trecem  acum  la  rigoarea
                   matematică. Incercăm să exprimăm formal sarcinile unui SC.
                          Notăm  cu  M,  P,  D,  C  cele  patru  componente  principale:  memoria,
                   procesorul, dispozitivele periferice şi, respectiv, unitatea de control.
                          Principalele funcţii ale SC le vom nota astfel:
                          r – receive – preluarea datelor de la un dispozitiv periferic şi depunerea
                   lor într-o zonă de memorie;
                          t – transmit – este operaţia inversă lui receive;
                   Anca Vasilescu
                   vasilex@info.unitbv.ro
   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17