Page 15 - arhitectura calculatoarelor

15
ARHITECTURA CALCULATOARELOR

avea 2 picioare lungime. In total, ENIAC folosea 18000 tuburi electronice. (1m
= 3,2808 ft)
ENIAC executa salturi condiţionate şi era programabil. Programarea se
făcea manual prin cuplarea (plugging) cablurilor şi setarea comutatoarelor, iar
datele erau introduse pe cartele perforate (punched cards). Programarea
calculelor de bază dura între o jumătate de oră şi o zi întreagă.
In 1944 John von Neumann a fost atras în proiectul ENIAC. Grupul
vroia să îmbunătăţească modalitatea de introducere a datelor şi se discuta
asupra memorării programelor ca o succesiune de numere. Von Neumann a
contribuit la cristalizarea ideilor şi a scris un memo prin care propunea un
calculator cu program memorat (program-stored computer), numit EDVAC
(Electronic Discrete Variable Automatic Computer). Acest memo este
baza a ceea ce şi astăzi numim calculator von Neumann (vezi Principiile von
Neumann). Mulţi apreciază că această denumire acordă prea mare credit lui
von Neumann şi neglijează aportul (inginerilor) creatorilor Eckert şi Mauchly…
In 1946 Maurice Wilkes de la Universitatea Cambridge a vizitat Scoala
Moore. Intors la Cambridge, Wilkes s-a hotărât să demareze un proiect care
să construiască un calculator cu program memorat, numit EDSAC
(Electronic Delay Storage Automatic Calculator). EDSAC a devenit
funcţional în 1949 şi se consideră primul calculator cu scopuri generale (engl.,
general purpose calculator), operaţional şi cu program memorat din lume.
In timpul celui de-al doilea război mondial au fost construite
calculatoare specializate pentru decodificarea mesajelor interceptate de
englezi de la nemţi. O echipă de la Bletchley Park, din care făcea parte şi
Alan Turing, a construit în 1943 calculatorul Colossus. Această maşină a fost
secretă până în 1970. După război, acest grup a avut o oarecare influenţă
asupra pieţei britanice de calculatoare.
In timp ce se lucra la ENIAC, Howard Aiken construia la Harvard un
calculator electro-mecanic numit Mark-I. Acesta a fost urmat de Mark-II şi apoi
de două maşini cu tuburi electronice, Mark-III şi Mark-IV. Faţă de EDSAC,
care folosea o singură memorie atât pentru instrucţiuni, cât şi pentru date,
Mark-III şi Mark-IV aveau memorii separate pentru instrucţiuni şi pentru date.
Aceste maşini au fost considerate împotriva calculatoarelor cu program
memorat. Pentru a respecta importanţa maşinilor lui Howard, astăzi, termenul
de arhitectură Harvard descrie maşini cu o memorie principală unică, dar cu
zone cache separate pentru date şi instrucţiuni.
In 1947 a fost demarat la MIT (Massachusetts Institute of Technology)
proiectul Whirlwind şi avea ca scop realizarea unor aplicaţii pentru procesarea
în timp real a semnalelor radar. Deşi a condus la multe invenţii, cea mai
importantă rămâne memoria bazată pe miez (core) magnetic, care a fost baza
sistemelor de memorare pentru următorii 30 de ani.
Firma IBM era implicată în afacerile cu cartele perforate şi cu
automatizarea sistemelor, dar nu a construit calculatoare până în anii 1950.
Primul calculator IBM, IBM 701, a fost scos pe piaţă în 1952 şi a fost vândut
în 19 exemplare. Imediat după 1950 mulţi erau pesimişti în legătură cu viitorul
calculatoarelor, mai ales gândindu-se că piaţa şi oportunitatea pentru aceste
maşini „super specializate" trebuie să fie foarte limitată.
Anca Vasilescu
vasilex@info.unitbv.ro