Page 9 - BASME EM
P. 9
Dar să lăsăm vorba lungă și să revenim la ale noastre, că știți și voi înțelepciunea zicalei din bătrâni: ”Vorba, vorba, ne mănâncă câinii ciorba!”. Și înainte cu poveste, că de aicea mult mai este. Da, dragii mei, aveți dreptate! Ați ghicit! Copiii o ajutau pe Doamna după puterile lor la treburile dregătoriei, iar dacă unul mai pica bolnav o zi sau două, altul îi dădea ajutorul, că vedeți voi, ei erau frați de cruce și uite așa se comportau că toți erau ca unul, știți voi, ca douăzeci și cinci de degete la o mână, fiecare cu treaba lui și cu rostul lui, că luaseră model de la Sfânta Treime, care se deslușește așa cum mi-a spus-o mie mama mea de când eram de-o șchiopă: Trei Ființe într-o singură Persoană. Acestea sunt Tatăl - Creatorul, Fiul - Mântuitorul și Sfântul Duh - Mângâietorul. Așa erau și cei douăzeci cinci, o echipă invincibilă, toți într-un glas și într-un suflet la orice chemare, iar devizele lor erau respectate de toți. Ia ascultați și țineți minte: ”Cinste, muncă și credință adâncă!”, ”Mă critici, îmi ești prieten!” Părinții lor erau mulțumiți, fiindcă Doamna avea grijă să-și respecte cuvântul dat și le trimitea mereu carte scrisă prin SMS, prin e-mail sau pe WhatsApp. Câteodată le direcționa și poze cu ei, de la diverse evenimente. Era avansată tehnologia încă de-atunci. Le spunea despre fiecare în parte: ce mai face, dacă și-a învățat lecțiile, dacă a fost harnic și a făcut curat la locul său de muncă, dacă a vorbit de rău pe cineva (Doamne ferește!), dacă s-au luat la harță sau la trântă ispitiți de satana, dacă... și dacă … până într-o zi. Când... ce să vedeți?! Balaurul cel fără trup vizibil, Virusozaurul, a atacat chiar în China. Mare pandemie! Toată lumea a intrat forțat în casă, ca păsările în colivie. S-au dat legi aspre care dădeau voie să iasă oamenii să facă doar cumpărături de strictă necesitate, la anumite ore, păstrând distanțarea socială de doi metri, purtând mască chirurgicală și mănuși. Dacă ieșeau afară încălcând regulile, le da amenzi sau îi băga la închisoare că, vedeți voi, China mai era și atunci comunistă și unde era lege nu era tocmeală! Și musai, ieșeau cu declarație scrisă pe propria răspundere, în care treceau unde se duceau și cât stau. Așa a dat ordin Chinezul, adică conducătorul Republicii Populare Chineze, pentru a nu se mai răspândi boala. Dar de ce ți-e frică, d-aia nu scapi! Oricât de precauți au fost ei și oricâte măsuri de prevenție s-au luat, virusul a început să se răspândească din decembrie anul celălalt, pe teritoriul globului pământesc, ca ciuma bubonică. Vuia lumea la televizor și pe rețelele de socializare, de ziceai că a luat-o razna! De acolo a auzit și Doamna despre această nebunie de pandemie! Regele Grădinii Maicii Domnului cu mai marii conducerii din statul lor a închis granițele țării, a oprit mersul la școli ca să protejeze copiii, viitorul omenirii. 9
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14