Page 85 - vol6-ro-2

DINCOLO DE REAL – vol 6-

POEM 285

Nu vreau.
Tu ești lumina care mi-a străpuns sufletul întunecat,
Un curcubeu în timp de furtună, dar și adierea amară a
regretului.
Inima mea s-a hrănit din fărâmele iubirii tale,
Dar acum, aceleași fărâme sunt ca cioburi de sticlă în
pieptul meu.
Am căutat stelele căzătoare în ochii tăi,
Și am găsit nopți fără sfârșit, în mrejele dorului.
Nu vreau să mai calc în locurile presărate cu amintiri
frânte,
Să aud cântece ce poartă ecoul râsului tău.
În bătăile inimii mele, răsună încă amintirea ta,
Dar vreau să îngrop aceste tresăriri sub un cer senin,
Să eliberez sufletul meu, să desfac nodurile de durere,
Să uit dansul plin de lacrimi, împlinind vraja despărțirii.
Magia melancoliei se împletește cu dorul amar,
Într-un vis strivit de realitate rece și dureroasă.
Te-am iubit ca pe o himeră, un mister nezdruncinat,
Dar nu vreau să mai pășesc pe aceleași drumuri pline de
spini.
Sub clar de lună tăcut, voi găsi liniștea în umbre,
În mantia nopții, voi pierde vocile trecutului.
Nu vreau să rememorez gloria și suferința ce ne-au definit,
Vreau să mă înece uitarea și să mă lege de viitor.
Așadar, lasă-mă să închid ușile trecutului fermecat,
84