Page 35 - Revista Vitrina cu Oglinzi - nr. 4

Proză scurtă

Nicoleta Gordon - Desculți prin suflet albastru

Se lăsă întunericul, ca un fel de purificare a unei zile lungi, cu toate frumuseţile şi

urâţeniile ei.În sfârşit, noaptea va veni ca o desfătare, odihnă şi linişte pentru el. Dar această

promisiune se transformase într-o zvârcolire, aproape un coşmar, până când zorile se

strecurau prin perdelele lăsate. Se trezi cutremurat de gândul că e ultima zi de şcoală.

Se întreba neîncetat ce va fi după. Anii petrecuţi la şcoală alături de Ana, au fost o bucurie

inegalabilă.

În acordurile unei muzici bethoveniene, care parcă le era dedicată lor, grupuri de elevi

se fotografiau. Flori, lacrimi, bucurii, emoţii.

Dan privi lung după Ana. Braţele ei erau pline cu flori. Şi el îi cumpărase cel mai

frumos buchet de trandafiri galbeni, pe care i-l dăruise tremurând şi stângaci. Ea, îmbujorată,

îşi înfrână sărutul şi-l îmbrăţişă doar. De ce oare simţea el că era ca o ultimă îmbrăţişare?!

Până ieri, totul era atât de real, de nebunesc. Iubire? Adorare?

Tinereţea lor şi iubirea e îngrămădită acum într-un album, ce poate va zace cândva,

prăfuit, într-un colţ de raft.

După festivitate, cu buchetul mare în mână, Ana i se azvârli în braţe. El o sărută pe

gură, pe ochi, pe frunte, pe gât.

- Până ieri am fost copii.Azi am intrat în viaţă, îi spuse Ana lui Dan. Avem dreptul să ne

iubim.