Page 36 - Revista Vitrina cu Oglinzi - nr. 4
P. 36
Proză scurtă
Dan aproape nu înţelegea. Visa oare? Aiura?
Alunecă uşor sub aşternutul făcut de ea, uimit, prostit, ameţit. Iubire? Nu! Împlinire!
În zori, Ana a plecat devreme, sărutându-l şi lăsându-i un bilet.Îi dădea întâlnire în altă
parte, unde închiriase o cameră. De ce?se întrebă Dan.De ce nu tot aici?
Dar, au trecut zilele şi Ana nu a mai venit. Plecase tocmai la Bucureşti, să dea examenul de
admitere. În zadar el i-a scris,în zadar a sunat. Gândurile curgeau năvală, fără speranţă.
Dan avea inima frântă. Doar ea, Ana, îl făcuse fericit.Pentru el nu mai era o,,alta".
Alina picase ca un trăsnet cu vestea: Ana se logodise.
Nu! Nu! Nu poate fi adevărat, îşi zicea el mereu.
Îşi plimba paşii de colo-colo, încercând să înţeleagă. Oare l-a iubit? Chiar l-a iubit?
Chipul ei se topi ca o amintire caldă pe aburii oglinzii. Şi el îl îmbrăţişă pentru ultima oară cu
privirea, plină încă de atâta iubire. Sufletul gol se prăbuşi peste ce-a fost odată...
Căci nimic nu va mai fi ca atunci...Ana...Numai ea...
Uşa se-nchise în urma unei frumoase poveşti de iubire, lăsând loc--cel puţin pentru o
vreme--SINGURĂTĂŢII.
