Page 45 - Vitrina cu oglinzi - numarul 5

să fie Emanuel – să vină ca Dumnezeu în mijlocul nostru. Dar, oricum ar fi, aceste nume au acelaşi
sens: Emanuel este Mântuitorul şi Mântuitorul este Emanuel.

În orice caz, un lucru este mai lămurit decât toate celalate din lume şi anume că nu există
nici un fel de mântuire în lumea aceasta dacă Dumnezeu nu vine în această lume şi că nu există nici
vindecare, nici mântuire pentru noi oamenii dacă Dumnezeu nu este cu noi, nu ca o idee oarecare
sau ca un vis frumos, ci cu noi aşa cum suntem noi - cu un suflet aşa cum avem noi, un trup aşa cum
avem noi, în sărăcie şi suferinţă ca noi şi în cele din urmă, în aceea că suntem noi cei mai deosebiţi
de Dumnezeu - în moarte aşa ca noi.

De aceea, fiecare credinţă care arată că Dumnezeu nu a venit în trup şi că El nu poate să
vină în trup este neadevărată, întrucât o asemenea credinţă Îl prezintă ca o mamă vitregă şi nu ca o
mamă. Îl prezintă ca fiind slab, deoarece Îl ţine întotdeauna în spatele celei mai mari lupte – lupta
cu Satan, păcatul şi moartea.

Satan trebuie să fie legat; prima creştere a păcatului trebuie smulsă din sufletul omului;
limba şarpelui morţii trebuie să fie zdrobită – trebuie să se facă o lucrare mai mare şi mai grea
decât aceea a lui Atlas purtând lumea pe umerii săi. Dumnezeul nostru a purtat această luptă şi a
dus-o biruitor.
Oamenilor de alte credinţe le este teamă, chiar şi în gândurile lor, să permită zeilor lor o
asemenea luptă, în care împotrivitorii lor ar putea ieşi biruitori. Ce fel de mamă ar fi aceea care nu
s-ar îndrepta spre pământ din iubire pentru copilul ei, să-l mângâie, să-l legene şi să-i murmure
încet un cântec? Şi cu atât mai mult dacă pruncul ar fi în primejdie de foc sau de fiare sălbatice? O
Doamne, iartă-ne nouă întrebările acestea! Cum ai putea să fii Tu Ziditorul Milostiv al lumii şi să nu
Te cobori peste noi în milostivirea Ta? Cum ai putea Tu, numai de la o depărtate înnegurată şi
neîndurerată, să fi privit către ticăloşia noastră şi să nu ne fi răcorit pe noi în focul nostru şi nici să
ne fi aşezat în adăpostul în care suntem atacaţi de fiare sălbatice?

Cu adevărat, Tu ai coborât printre noi şi Te-ai smerit chiar mai jos decât o cere oricare fel de
dragoste pământească. Tu Te-ai născut în trup, pentru a trăi şi a mântui pe cei care se află în trup;
Tu ai băut din paharul suferinţei tuturor făpturilor Tale, neîmpărtăşind cu nimeni acest pahar al
părtăşiei amare, ci numai Tu singur ai golit-o. De aceea Tu eşti Mântuitorul nostru, pentru că Tu ai
venit Dumnezeu printre noi; Tu ai venit Dumnezeu printre noi pentru că Ţie Ţi-a stat în putinţă să fii
Mântuitorul nostru. Slavă Ţie, O Iisuse Emanuel al nostru!

* * * * * * *
Să ne întoarcem la Iosif: cu frică şi cu cutremur el a văzut tot mai desluşit că se ţesea în jurul
lui o ţesătură mai pătrunzătoare decât lumina soarelui şi mai atotcuprinzătoare decât aerul; o
ţesătură a cărei pânză este Atotputernicul şi îngerii şi întreaga zidire sunt firele de mătase.

Au căzut sorţii omului ca să slujească drept unealtă a lui Dumnezeu în mijlocul acestei
ţesături a Noii Zidiri. În acelaşi timp omul nu este conştient că Dumnezeu lucrează prin el, omul este
slab şi neputincios, şovăielnic şi cu băgare de seamă. Dar atunci când un om simte că Dumnezeu l-a
luat în mâinile Sale, aşa cum fierarul ia fierul ca să facă o potcoavă, el se simte în acelaşi timp şi
puternic şi smerit, hotărât în lucrările sale şi sprijinit de către Dumnezeul lui.

Când Iosif s-a trezit din somn, el a făcut precum i-a poruncit lui îngerul şi a luat-o pe
Fecioara Maria din nou la el şi nu a cunoscut-o pe ea până ce ea născuse pe Fiul ei cel Unul-Născut
şi a chemat numele Lui Iisus.