Page 44 - unirea 2

în noaptea sfinţiţă voi merge să mă-nscriu
un nor se desprinde... într-o audienţă,

„Dă-mi Doamne putere, gândesc să-mi însuşesc
să îl scap de păcat! vreo oră de speranţă,
Mai trece o oră sau să iau cu-mprumut
spre ziua de mâine, puţină inocenţă.
au trecut peste mine
valsând primăveri, Observ că e târziu,
în ceasul orfan... nu se opreşte timpul,

trei cifre-au murit, îi cer iertare nopţii
cum eu am murit că nu am fost la rând,
Am murit pentru ziua de ieri pentru ziua de ieri.
promit însă ca mâine
Privesc printre gene... Pe banca de la colţ... să stau la o suetă,
iar plouă întruna, cu doamnele ce-aşteaptă
din stropi se desprinde Strada e pustie în şir de oarecând.
şi cade uitarea, şi licurici dansează,
amintiri nu mai am la banca de pe colţ Apoi m-aşez la masă
modelate în trup, se vând iar sentimente, să scriu o poezie,
şi-amăgită sunt un pic de dor sau poate zburând printre cuvinte
cum amăgită e marea. o urmă de iubire, şi slove deformate,
din vremuri de-altădat’, ofer bucaţi din visul
Îmi aşez tâmpla rămase repetente. ce l-am avut ieri seară,
pe nucul de-acasă, până spre dimineaţă
respirând către zări Curg amintiri ce-ncet la trei şi jumătate.
se pierd pe trotuare,
într-un ritm viciat,
____________________________________________________________________

bancă, undeva într-un parc Pasa în care se află în pre-
inexistent. zent autoarea poate reprezenta
Aceste poezii nu sunt de pentru unii o noutate, dar vine

recitat în piaţa mare, în faţa a firesc, după o acumulare
Uneori poetul simte nevoia sute de ascultători, sunt poezii de editorială, fiind o respiraţie nouă
revizuirii modalităţii de
exprimare a sentimentelor şi şoptit la geam, aproape de sticla şi plină de speranţă:
alege o cale mai grea, însă plină rece, privind afară, în scurgerea „N-am vreme să mai scriu,
anotimpurilor şi-n trecerea apare dimineaţa,
de spectacol, cea a versului
sincer, până la deschiderea năvalnică a „prafului de timp” stele somnoroase
definitivă a uşilor care ascund, peste lucruri şi oameni, în amfiteatrul zării
dincolo de ele un suflet dezgolit. obligându-te la o „revizuire de se odihnesc la umbra
Poate că exprimarea este sentimente”. norilor şi zorii,
Mariana Moga se abordează prin tâmpla răsăritului
puţin mai crudă, mai neaşteptată,
dar citind versurile Marianei cu toată seriozitatea, propunerile îmi vinde viaţa.” (Confesiune)
Moga din această ultimă carte pe care le face pentru această Este o certitudine faptul că
vie „Dincolo de mine – Poeme nouă construcţie poetică sunt Mariana Moga este un poet care
plauzibile şi vin să reconfirme se ia în serios şi care, atunci
cu spatele la oglindă”, importanţa poeziei sale. La ora când vine cu propuneri de
argumentele vin de la sine.
Autoarea are un spirit de actuală, într-o inflaţie de poeţi şi frumuseţe versificată către
observaţie extrem de obiectiv, de poezie, vocea acesteia se cititor, o face cu toată
care nu te-ar îndemna spre vers, singularizează tocmai prin responsabilitatea, şi acest lucru
refuzul de a adopta comoditatea înseamnă claritate, durabilitate
spre liric, dar ştie, cu o
îndemânare personalizată, să lucrului comun, ridicat la şi, până la urmă, aşezarea
anihileze aerul rece al acestei pretenţia de vers şi de aceea în poeziei sale într-o loc al său,
observaţii şi să te invite la fiecare capitol vom găsi versuri inconfundabil.
memorabile. CORNEL UDREA
meditaţie, alături de ea, pe o

44